Alocația de stat, acordată și după împlinirea vârstei de 18 ani
Tinerii, care împlinesc 18 ani și fac dovada că urmează cursurile unei unități de învățământ, primesc, în continuare, alocația de stat.
Publicat de Lica Simona, 18 septembrie 2026, 15:19
Tinerii, care împlinesc 18 ani, pot primi în continuare alocația de stat. Pentru aceasta, ei trebuie să facă dovada că urmează cursurile unei unități de învățământ. Cei care repetă anul școlar nu beneficiază de acest drept, cu excepția situațiilor în care repetarea anului este determinată de motive medicale. În cazul tinerilor cu dizabilități, alocația poate fi acordată, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, pe perioada în care urmează o formă de învățământ preuniversitar.
Potrivit autorităților, în anul școlar 2025-2026, peste 200.000 de tineri, cu vârsta de peste 18 ani, au beneficiat de alocația de stat. În același timp, Guvernul ar urma să aprobe regulile pentru acordarea burselor școlare în anul 2026-2027.
Cuantumurile anunțate rămân la nivelul anului trecut: bursa de merit – 450 de lei pe lună, bursa socială – 300 de lei, iar bursa tehnologică – 300 de lei.
Potrivit variantei anunțate pentru noul an școlar, bursa socială de 300 de lei ar urma să fie acordată inclusiv în vacanțe, în timp ce bursele de merit și cele tehnologice sunt plătite în perioada cursurilor și, după caz, a examenelor naționale.