Brâul Maicii Domnului, din Grecia, va fi adus, pentru cinci zile, la București
Brâul Maicii Domnului va fi adus la București de o delegație a Mănăstirii Panagia Kato Xenia din Grecia și va fi așezat spre închinare la Biserica „Sfântul Ilie – Ghencea”, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, potrivit unui comunicat al parohiei.
Publicat de Lica Simona, 18 septembrie 2026, 15:30
Accesul va fi zilnic, între orele 08:00 și 22:00, iar, pe parcursul celor cinci zile, vor fi organizate slujbe, conferințe și concerte de muzică bizantină.
Delegația din Grecia, care va aduce Brâul Maicii Domnului, va fi întâmpinată miercuri, 30 septembrie, la ora 09:00, la Biserica „Sfântul Ilie – Ghencea”, situată pe strada Floare de Gheață nr. 1, în Sectorul 5 al Capitalei.
Potrivit parohiei, evenimentul este organizat cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și al Anului comemorativ al sfintelor femei din calendar.