Gorj: Simpozion comemorativ dedicat împlinirii a 45 de ani de la „Greva Pâinii”, la Motru
Publicat de Puiu Vulea, 13 octombrie 2026, 15:04
Consiliul Local Motru, Primăria și Casa de Cultură a municipiului Motru organizează vineri, 16 octombrie 2026, de la ora 13.00, în Sala de Conferințe a Casei de Cultură, un simpozion comemorativ dedicat împlinirii a 45 de ani de la „Greva Pâinii”, revolta minerilor din Gorj din octombrie 1981.
Potrivit organizatorilor, simpozionul își propune să readucă în atenția publicului un moment important din istoria recentă a orașului și a mișcării muncitorești din România și să aducă un omagiu minerilor care au ieșit în stradă în toamna lui 1981, pentru a-și apăra drepturile. Va fi o dezbatere deschisă, despre semnificația revoltei și impactul ei asupra comunității și memoriei colective.
Sunt invitați locuitorii municipiului, în special foștii mineri și cei care au fost martori sau au participat la protestele din 1981. Sunt așteptați și istorici și reprezentanți ai presei locale.
Evenimentul se desfășoară sub mesajul „Memorie • Respect • Pentru cei care au scris istorie!”.