Târgu Jiu: Se reia Festivalul „Maria Lătărețu”
Publicat de Puiu Vulea, 20 octombrie 2026, 09:46
Festivalul Cântecului Popular Românesc „Maria Lătăreţu” se reia anul acesta la Târgu Jiu, în perioada 17-19 noiembrie, după ce anul trecut nu s-a desfăşurat din cauza unor restricţii legislative, au anunţat, luni, reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţia de cultură, la festival pot participa solişti vocali şi solişti instrumentişti cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 ani, iar înscrierea concurenţilor se realizează exclusiv online, prin transmiterea dosarului și a unei înregistrări video (o piesă fără acompaniament și una ritmată, cu acompaniament) prin WhatsApp, la numărul de telefon 0762.446.715, până pe 30 octombrie, la ora 14.00.
Rezultatele preselecției vor fi anunțate până la 31 octombrie 2026.
Spectacolele-concurs se vor desfășura în zilele de 17 și 18 noiembrie, urmate de recitaluri ale ansamblurilor invitate, iar pe 19 noiembrie vor avea loc festivitatea de premiere și spectacolul de gală.
La categoria solişti vocali, marele premiu va fi în valoare de 10.000 de lei, iar la categoria solişti instrumentişti, premiul I este de 6.000 de lei.