Operațiunea JUPITER: trei mandate de percheziție domiciliară puse în executare în Mehedinți
Publicat de Puiu Vulea, 4 noiembrie 2026, 12:14
În cadrul operațiunii „JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 4 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Mehedinți, sub supravegherea procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Strehaia și Vânju Mare, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte ilegale.
Activitățile s-au desfășurat în localitățile Vânju Mare, Vânători și Cernaia, în cadrul a două dosare penale privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, constând în deținerea fără drept de arme neletale supuse autorizării.
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat două arme neletale deținute ilegal, respectiv o armă lungă, calibrul 5,5 mm și o armă scurtă, calibrul 4,5 mm, ambele supuse autorizării, elemente de muniție aferente acestora, precum și un cartuș letal de vânătoare, calibrul 12, deținut ilegal.
Totodată, un bărbat, de 43 de ani, din orașul Vânju Mare, a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, în vederea audierii.
Activitățile s-au desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel și au beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mehedinți și polițiștilor secțiilor de poliție rurale Strehaia și Cujmir.