Motru: Licitație pentru achiziționarea de centrale termice în școli
Publicat de Puiu Vulea, 12 noiembrie 2026, 15:35
Peste 550 de elevi din Motru fac cursurile în format online în această perioadă, din cauza faptului că municipiul nu mai beneficiază de căldură și apă caldă de mai multe luni, după ce Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) a fost închisă în luna martie, anul acesta.
În mediul online, mai mulți părinți și-au arătat nemulțumirea cu privire la faptul că elevii învață în frig.
„Acei părinți până la urmă au și nu prea au dreptate, niciodată căldura la Motru nu a început până în data de 15-20 noiembrie și, mai mult decât atât, acei părinți ar trebui să știe adevărul pur. (…) Interesul nostru este major pentru această investiție, la ora actuală colegii au primit luni toată documentația, proiectul pentru centrale la cele cinci instituții de învățământ, astăzi (joi – n.r.) cred că urmează să încarce documentația pentru licitație, deci practic mâine (vineri – n.r.) ar trebui să avem acel document care se vede deja în platformă pentru licitația lucrărilor. Este o lucrare complexă, noi trebuie să adaptăm aceste minicentrale pe instalațiile existente, în funcție de mărimea și dimensiunile fiecărei instituții de învățământ, sunt minipompe pe care le atașăm în exterior, au trebuit mai multe avize obținute de către proiectant, noi am emis inclusiv autorizațiile de construire pentru acele platforme betonate unde vor veni niște minicontainere și vor fi amplasate în ele centralele, în funcție de mărimea fiecărei instituții, două-trei sau câte sunt necesare”, a precizat joi, 12 noiembrie, pentru AGERPRES, primarul din Motru, Cosmin Morega.
El a menționat că investiția de montare a minicentralelor termice la cele cinci instituții de învățământ este 7,9 milioane de lei.
Sursa: Agerpres