Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Deputaţii decid dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Valerian Vreme

Deputaţii decid dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Valerian Vreme

Publicat de Cosmin Meca, 13 octombrie 2014, 09:12

Deputaţii decid, astăzi, în şedinţă plenară, dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Valerian Vreme, pentru ca DNA să poată începe urmărirea penală a acestuia în dosarul Microsoft. Anchetatorii îl acuză pe Valerian Vreme de abuz în serviciu pe când era ministru al comunicaţiilor, între anii 2010-2012.

Deputaţii jurişti au avizat favorabil raportul DNA, dar hotărârea va fi dată de plen, prin vot. Tot astăzi, membrii Comisiei juridice a Senatului vor analiza documentaţia întocmită de procurorii anticorupţie care îi vizează pe Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, în acelaşi dosar.

9 foşti miniştri aparţinând mai multor guverne ar fi săvârşit infracţiuni în cazul cumpărării de licenţe de la Microfost pentru şcoli. DNA susţine că, din cele 54 de milioane de dolari achitate de stat, aproximativ 20 de milioane au fost deturnate sub formă de comisioane încasate de persoanele implicate în derularea proiectelor.

Noi scumpiri ale benzinei și motorinei
National joi, 30 iulie 2026, 09:54

Noi scumpiri ale benzinei și motorinei

Petrom și OMV au scumpit din nou motorina și benzina, în cursul dimineții de joi, 30 iulie, după ce miercuri, 29 iulie, motorina depășise deja...

Noi scumpiri ale benzinei și motorinei
Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă se închide
National joi, 30 iulie 2026, 08:15

Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă se închide

Centrala Nuclearoelectrica (CNE) Cernavodă își sistează temporar producția de energie electrică, după ce Unitatea 2 va fi oprită controlat...

Centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă se închide
Acordul SAFE avansează în procedura parlamentară
National miercuri, 29 iulie 2026, 16:38

Acordul SAFE avansează în procedura parlamentară

Acordul necesar accesării finanțării europene prin mecanismul SAFE a primit aviz favorabil în comisiile parlamentare. Programul urmărește...

Acordul SAFE avansează în procedura parlamentară
România marchează Ziua Imnului Național
National miercuri, 29 iulie 2026, 16:34

România marchează Ziua Imnului Național

Ceremonii militare și religioase sunt organizate miercuri, 29 iulie, în București și în garnizoanele din țară. Programul include prezentarea...

România marchează Ziua Imnului Național
National miercuri, 29 iulie 2026, 16:33

SALROM propune ridicarea nivelului de alertă la Salina Praid

Instrumentele de monitorizare au înregistrat microvibrații în masivul de sare de la Praid, iar SALROM a propus trecerea la cod portocaliu....

SALROM propune ridicarea nivelului de alertă la Salina Praid
National miercuri, 29 iulie 2026, 16:29

România și Ucraina pregătesc producția comună de drone militare

O companie românească și parteneri ucraineni pregătesc la Cluj-Napoca o linie pentru producerea dronelor militare. Proiectul pornește cu trei...

România și Ucraina pregătesc producția comună de drone militare
National miercuri, 29 iulie 2026, 16:28

Guvernul deblochează 6.850 de posturi în sistemul sanitar

Guvernul a aprobat ocuparea a 6.850 de posturi în spitale și în celelalte instituții sanitare publice. Numărul este mai mic decât cel solicitat...

Guvernul deblochează 6.850 de posturi în sistemul sanitar
National miercuri, 29 iulie 2026, 12:47

Atac cibernetic la Administrația Națională a Penitenciarelor

În data de 29 iulie 2026, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a fost vizată de un atac cibernetic de tip ransomware asupra mai...

Atac cibernetic la Administrația Națională a Penitenciarelor