A fost reluată furnizarea agentului termic și a apei calde în municipiul Motru
Publicat de Puiu Vulea, 24 decembrie 2025, 15:07
Uzina de Agent Termic și Alimentare cu Apă (UATAA) din municipiul Motru a fost repornită, miercuri, după ce luni a fost sistată furnizarea energiei termice și a apei calde menajere ca urmare a datoriilor înregistrate de asociațiile de proprietari către societate.
„Vă aducem la cunoștință că UATAA a fost repornită, acest lucru fiind posibil prin eforturile susținute ale Primăriei, ale salariaților UATAA, precum și datorită înțelegerii și sprijinului acordat de furnizorii de combustibili.
Reluarea activității s-a realizat într-un context dificil, cu implicarea directă a tuturor părților menționate, în scopul asigurării continuității serviciului pentru populație.
Menționăm că această pornire nu exonerează beneficiarii de la plata serviciilor prestate și a consumului de energie termică livrat, obligațiile de plată rămânând valabile conform contractelor și legislației în vigoare.
Mulțumim tuturor celor care au contribuit la această soluție și facem apel la înțelegerea și responsabilitatea cetățenilor, pentru menținerea continuității serviciului”, a transmis conducerea societății printr-o postare pe pagina de socializare.