A murit fostul președinte francez, Jacques Chirac

Publicat de Cosmin Meca, 26 septembrie 2019, 16:12

Fostul preşedinte francez Jacques Chirac a murit joi dimineaţă, la vârsta de 86 de ani, a declarat pentru AFP ginerele său, Frédéric Salat-Baroux.„Preşedintele Jacques Chirac s-a stins în această dimineaţă înconjurat de ai săi. În pace.”, a declarat Salat-Baroux, soţul lui Claude Chirac, fiica fostului şef al statului francez.

Adunarea Naţională şi Senatul din Franţa au ţinut imediat un moment de reculegere.

Fostul preşedinte a fost o figură majoră a dreptei franceze a cărei longevitate, între succese strălucitoare şi eşecuri usturătoare, a demonstrat o capacitate excepţională de redresare.

Jacques Chirac, care nu a mai apărut în public de mai mulţi ani, a fost preşedinte timp de 12 ani, între 1995 şi 2007, de două ori premier, de trei ori primar al Parisului, creator şi şef de partid şi ministru de mai multe ori.

Mandatele sale de preşedinte al Franţei vor rămâne marcate de refuzul de implicare în al doilea război din Irak iniţiat de SUA, de sfârşitul recrutării militare, de recunoaşterea responsabilităţii statului francez în crimele naziste sau de strigătul său de alarmă (‘Casa noastră arde’) în faţa degradării situaţiei mediului în lume.

Chirac a fost, de asemenea, primul preşedinte al celei de-a V-a Republici condamnat de justiţia franceză. El a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în 2011 într-un caz de angajări fictive când era primar al Parisului.

Jacques Chirac a reuşit să cucerească preşedinţia franceză – visul de-o viaţă al acestui fiu unic la părinţi – în 1995, după două candidaturi fără succes, în 1981 şi 1988.

Jacques Chirac s-a născut la 29 noiembrie 1932, la Paris, în familia unor funcţionari bancari. A absolvit Liceul Louis-le-Grand din Paris în 1950. Ulterior, a urmat cursurile Institutului de Studii Politice din Paris, ale Universităţii Harvard şi, între 1957 şi 1959, cursurile Şcolii Naţionale de Administraţie (ENA).

În 1962, prim-ministrul Georges Pompidou l-a numit şef de cabinet. Zece ani mai târziu devine ministru al agriculturii. În 1974, după decesul lui Pompidou, este desemnat prim-ministru de către preşedintele Valéry Giscard D’Estaing. Între 1974-1976, a fost secretar general al Uniunii Democraţilor pentru Republică (UDR). A demisionat din funcţia de prim-ministru în iunie 1976.

La scurtă vreme după aceea, a fondat Adunarea pentru Republică (RPR), fiind ales preşedinte al acestei formaţiuni politice. În 1977, a câştigat alegerile pentru Primăria Parisului din primul tur. Patru ani mai târziu, a candidat la preşedinţia Franţei, dar a fost învins de socialistul François Mitterrand.

În 1986, a încheiat o alianţă electorală cu Uniunea pentru Democraţia Franceză (UDF). A obţinut astfel 286 (din 577) de locuri în Adunarea Naţională şi a fost desemnat prim-ministru. A demisionat în 1988, după eşecul înregistrat în confruntarea cu François Mitterrand pentru funcţia de preşedinte.

La alegerile prezidenţiale din 1995, a câştigat cel de-al doilea tur de scrutin, desfăşurat la 7 mai, învingându-l pe socialistul Lionel Jospin. A fost reales la 5 mai 2002, în cel de-al doilea tur de scrutin, cu 82,2% din voturi, când l-a avut contracandidat pe Jean-Marie Le Pen.

Într-o emisiune de televiziune înregistrată şi difuzată la 11 martie 2007, Jacques Chirac a anunţat că nu va mai candida la prezidenţialele programate pentru luna mai a acelui an. Într-o ceremonie desfăşurată la Palatul Elysée la 16 mai, Jacques Chirac i-a transmis prerogativele prezidenţiale noului şef al statului, Nicolas Sarkozy. Jacques Chirac a fost unul dintre cei mai longevivi oameni politici francezi, dedicându-şi 42 de ani carierei politice.

Cele două mandate de preşedinte sunt încununarea unei cariere impresionante, care include două mandate de premier (27 mai 1974 – 26 august 1976; 20 martie 1986 – 10 mai 1988) şi deţinerea, timp de 18 ani, a funcţiei de primar al Parisului (20 martie 1977 – 16 mai 1995).

Fostul preşedinte a fost distins cu numeroase premii şi medalii şi este autorul a numeroase lucrări, dintre care menţionăm: ‘„Discours pour la France a l’heure du choix” (1978), „La lueur de l’espérance: Réflexion du soir pour le matin” (1978), „Une ambition pour la France. Textes rassemblés et présentés par Jean-Marie Benoist” (1988), ”Une nouvelle France, Reflexions 1” (1994), „La France pour tous” (1995).

A fost căsătorit din 1956 cu Bernadette Chirac şi au doi copii, Laurence şi Claude.