Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Acțiuni în școli și în apropierea lor. Polițiștii au constatat 275 de infracțiuni într-o săptămână

Acțiuni în școli și în apropierea lor. Polițiștii au constatat 275 de infracțiuni într-o săptămână

Publicat de Cosmin Meca, 29 septembrie 2019, 16:00

Polițiștii de ordine publică, rutieri, de investigații criminalităţii şi de la transporturi au continuat întâlnirile și orele de prevenire și siguranță, în unitățile de învăţământ preuniversitar.

În ultima săptămână, peste 2.000 de activităţi preventive au fost organizate la nivel național.

730 de controale au fost desfășurate în școli și în apropierea lor, pentru a se verifica dacă normele la Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor sunt îndeplinite, iar alte 429 de acţiuni punctuale au fost organizate pentru siguranța elevilor.

În urma controalelor, au fost constatate 275 de infracțiuni (61 contra persoanei, 51 contra patrimoniului, 4 de natură economică, 3 pe linia combaterii crimei organizate și 116 la regimul siguranţei rutiere, dintre care 43 pentru consum de alcool și 16 pentru substanţe interzise).

În flagrant delict au fost constatate 151 de infracţiuni, fiind reţinute 13 persoane și arestate 5.

De asemenea, au fost aplicate 8.422 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1.079 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 38 la Legea 333/2003, 6.834 la legislația rutieră (101 pentru alcool şi 1.921 pentru viteză) și 31 la H.G nr. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, a cărora valoare ajunge la 3.000.000 de lei.

În trafic, polițiștii au reţinut 645 de permise de conducere, dintre care 113 pentru alcool, 5 pentru substanţe interzise și 257 pentru viteză, fiind totodată retrase 316 certificate de înmatriculare.

Activitățile fac parte din Planul de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri în incinta şi în proximitatea unităţilor de învăţământ, desfășurat la nivel național până la sfârșitul anului.

Parteneriat pentru integrarea românilor din diaspora
National joi, 26 martie 2026, 16:47

Parteneriat pentru integrarea românilor din diaspora

Joi, 26 martie, la sediul Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă (ANOFM), a avut loc o întâlnire de lucru cu reprezentanții...

Parteneriat pentru integrarea românilor din diaspora
Zeci de mii de bugetari își vor pierde locul de muncă
National joi, 26 martie 2026, 13:46

Zeci de mii de bugetari își vor pierde locul de muncă

Într-un interviu de televiziune, premierul Ilie Bolojan a declarat că în toate instituțiile statului trebuie să se facă o reducere de personal...

Zeci de mii de bugetari își vor pierde locul de muncă
Premiera radiofonică „Vinovații” aduce în prim-plan crima din Timiș și impactul mediului virtual asupra societății
National joi, 26 martie 2026, 12:07

Premiera radiofonică „Vinovații” aduce în prim-plan crima din Timiș și impactul mediului virtual asupra societății

Vineri, 27 martie, de la ora 18:00, Radio România Cultural difuzează premiera absolută a spectacolului „Vinovații” de Ilinca Stihi, inspirat...

Premiera radiofonică „Vinovații” aduce în prim-plan crima din Timiș și impactul mediului virtual asupra societății
Informare ANM: vânt puternic, ploi și ninsori până pe 30 martie, cu avertizări Cod Galben în mai multe regiuni
National joi, 26 martie 2026, 12:00

Informare ANM: vânt puternic, ploi și ninsori până pe 30 martie, cu avertizări Cod Galben în mai multe regiuni

nterval de valabilitate: 26 martie, ora 12:00 – 30 martie, ora 10:00Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ploi moderate cantitativ, la...

Informare ANM: vânt puternic, ploi și ninsori până pe 30 martie, cu avertizări Cod Galben în mai multe regiuni
National joi, 26 martie 2026, 11:12

Dronă căzută în județul Tulcea, după un atac rusesc în apropierea graniței cu România

Joi, 26 martie, forțele Federației Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din...

Dronă căzută în județul Tulcea, după un atac rusesc în apropierea graniței cu România
National joi, 26 martie 2026, 10:34

Guvernul pregătește măsuri pentru reducerea prețurilor carburanților, în ciuda avizului negativ al CES

Primele măsuri pentru reducerea prețurilor carburanților ar putea fi adoptate în ședința de Guvern de astăzi, 26 martie 2026, în ciuda...

Guvernul pregătește măsuri pentru reducerea prețurilor carburanților, în ciuda avizului negativ al CES
National miercuri, 25 martie 2026, 08:39

Fabrica secretă de euro falși din Suceava: cum au produs 1,2 milioane fără să bată la ochi

O adevărată fabrică de bani falși a fost descoperită în județul Suceava, în urma unei operațiuni desfășurate de polițiștii Brigăzii de...

Fabrica secretă de euro falși din Suceava: cum au produs 1,2 milioane fără să bată la ochi
National miercuri, 25 martie 2026, 08:18

Depresia postnatală, risc real după naștere: prematuritatea și spitalizarea prelungită cresc vulnerabilitatea mamelor

Salvați Copiii România trage un semnal de alarmă asupra importanței monitorizării sănătății mintale după naștere: nașterile premature și...

Depresia postnatală, risc real după naștere: prematuritatea și spitalizarea prelungită cresc vulnerabilitatea mamelor