Acuzațiile de plagiat ale ministrului Justiției ajung la Comisia de Etică a Universității din Craiova
Universitatea din Craiova a anunțat convocarea unei ședințe extraordinare a Comisiei de Etică, în care va fi discutată oportunitatea analizării acuzațiilor de plagiat formulate public la adresa ministrului Justiției.
Publicat de Cosmin Meca, 14 ianuarie 2026, 10:19
Acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, într-o anchetă publicată luni de jurnalista Emilia Șercan vor fi discutate de Comisia de Etică a Universității din Craiova, instituția unde acesta și-a susținut teza de doctorat, într-o ședință extraordinară ce va avea loc vineri, 16 ianuarie, a anunțat instituția de învățământ superior.
În urma acelei ședințe se va lua decizia dacă este „oportună” o analiză a cazului. Potrivit unui comunicat al Universității din Craiova, Comisia de Etică a instituției de învățământ superior s-a întrunit în ședință în data de 12 ianuarie, însă cazul nu figura pe ordinea de zi anunțată.