Adolescent decedat într-un accident cu sania trasă de un autoturism
Un accident grav petrecut în comuna Dobrun, județul Olt, s-a soldat cu moartea unui adolescent aflat pe o sanie trasă de un autoturism.
Publicat de Cosmin Meca, 19 ianuarie 2026, 11:15
Un adolescent care se afla pe o sanie trasă de un autoturism a decedat aseară, după ce sania a intrat într-un cap de pod, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Olt. Accidentul a avut loc pe Drumul Județean 643, în comuna Dobrun.
Pe sania trasă de mașină se aflau doi tineri, iar autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Voineasa. Șoferul nu consumase alcool, conform rezultatelor testării cu etilotest.
Polițiștii au deschis un dosar penal în cauză pentru ucidere din culpă.