Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ajutor pentru producătorii de lapte

Ajutor pentru producătorii de lapte

Publicat de Puiu Vulea, 18 aprilie 2017, 14:19 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 20:17

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștință producătorilor agricoli că în data de 12 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253, Hotărârea nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor.

Ajutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), intreprinderi individuale (II), şi intreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  1. Deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data depunerii cererii;
  2. Au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016;
  3. Să deţină Registrul Individual al Exploataţiei (RIE) cu cod ANSVSA;
  4. Produc şi livrează/vând direct lapte la data depunerii cererii.

Producătorii de lapte care dețin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri.

Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepţională destinată producătorilor de lapte se depun la Centrele APIA până la data de 2 mai 2017, inclusiv, însoţite de următoarele documente (care se prezintă şi în original):

  1. Copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică;
  2. Copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF;
  3. Copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte existente în exploataţie la data depunerii cererii;
  4. Copie de pe prima şi ultima pagină din RIE, din care să rezulte numărul de vaci existente în exploataţie la data depunerii cererii;
  5. Extras din RNE care atestă numărul de vaci de lapte identificate şi înregistrare la data depunerii cererii detaliat pe crotalii;
  6. După caz copii de pe facturi sau de pe fila din carnetul de comercializare sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare pentru producătorii care efectuează vânzarea laptelui prin automate de lapte, prin care să se ateste livrarea/vânzarea direct a minim 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2016;
  7. După caz:
  • copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017;
  • copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzarea direct datată în anul 2017;
  • copie de pe cel puţin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puţin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscal aferente laptelui comercializat în anul 2017
  • copie de pe cel puţin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017, prin PFA, II, IF, PJ;
  1. Dovadă cont bancar activ bancă/trezorerie.

Suma  alocată pentru acest tip de ajutor excepțional este de 24.284.644,98 lei, echivalent a 5.448.041,5 euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.

Plățile pentru ajutoarele de adaptare excepționale destinate producătorilor de lapte și fermierilor din alte sectoare de creștere a animalelor se efectuează până la data de 30 iunie 2017.

CE Oltenia: Negocierile pentru noul CCM, împiedicate de limitări de natură legală şi bugetară
Regional marți, 17 martie 2026, 15:05

CE Oltenia: Negocierile pentru noul CCM, împiedicate de limitări de natură legală şi bugetară

Potrivit unui comunicat de presă, societatea a iniţiat procedura de negociere colectivă, în conformitate cu prevederile legale privind dialogul...

CE Oltenia: Negocierile pentru noul CCM, împiedicate de limitări de natură legală şi bugetară
Târgul de Paște revine la Craiova: lume de poveste în Parcul Romanescu
Regional marți, 17 martie 2026, 10:42

Târgul de Paște revine la Craiova: lume de poveste în Parcul Romanescu

Târgul de Paște se deschide la Craiova pe 3 aprilie, în Parcul Romanescu, cu holograme, iluminat feeric și căsuțe decorate, tema din acest an...

Târgul de Paște revine la Craiova: lume de poveste în Parcul Romanescu
Amendă de 30.000 de lei pentru depozitări ilegale de deșeuri la Caraula
Regional marți, 17 martie 2026, 10:27

Amendă de 30.000 de lei pentru depozitări ilegale de deșeuri la Caraula

La Caraula, mai multe zone de pe domeniul public au fost găsite pline de deșeuri abandonate, după ce comisarii Gărzii Naționale de Mediu –...

Amendă de 30.000 de lei pentru depozitări ilegale de deșeuri la Caraula
Festivalul Filmului Francez ajunge la Craiova, în Săptămâna Francofoniei
Regional marți, 17 martie 2026, 09:55

Festivalul Filmului Francez ajunge la Craiova, în Săptămâna Francofoniei

În Săptămâna Francofoniei, Alliance Française de Craiova îi invită pe cinefili, dar nu numai, la Festivalul Filmului Francez, care va avea loc...

Festivalul Filmului Francez ajunge la Craiova, în Săptămâna Francofoniei
Regional marți, 17 martie 2026, 09:43

Evenimente dedicate Zilei Olteniei la Craiova: tradiții și spectacole pentru public

Centrul Județean de Cultură și Artă Dolj organizează, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Olteniei, o serie de evenimente culturale menite...

Evenimente dedicate Zilei Olteniei la Craiova: tradiții și spectacole pentru public
Regional marți, 17 martie 2026, 09:30

Expoziție aniversară la Muzeul de Artă Craiova: 200 de ani de la înființarea Colegiului „Carol I”

Muzeul de Artă Craiova invită publicul vineri, 20 martie, ora 17:00, la vernisajul expoziției COLEGIUL NAȚIONAL „CAROL I” CRAIOVA – ARTA...

Expoziție aniversară la Muzeul de Artă Craiova: 200 de ani de la înființarea Colegiului „Carol I”
Regional marți, 17 martie 2026, 09:24

Traseu montan periculos în Vâlcea: a fost furat cablul de siguranță

În județul Vâlcea, salvamontiștii atenționează turiștii să evite să se aventureze, în această perioadă, până în Vârful Țuțurdan,...

Traseu montan periculos în Vâlcea: a fost furat cablul de siguranță
Regional marți, 17 martie 2026, 09:14

Protest al minerilor la Târgu Jiu: sute de oameni au ieșit în stradă

Sute de mineri au protestat, luni, la Târgu Jiu, pornind într-un marș prin centrul municipiului. Protestele au început în urmă cu o...

Protest al minerilor la Târgu Jiu: sute de oameni au ieșit în stradă