Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ambulanţierii din Corabia acuzaţi că au sustras combustibil rămân sub control judiciar

Ambulanţierii din Corabia acuzaţi că au sustras combustibil rămân sub control judiciar

Publicat de Cosmin Meca, 7 februarie 2019, 08:00

Magistraţii Tribunalului Olt au decis, miercuri, menţinerea măsurii controlului judiciar dispusă faţă de 14 dintre ambulanţierii de la Staţia de Ambulanţă Corabia acuzaţi că ar fi sustras combustibil din autosanitare, potrivit informaţiilor postate pe portalul instanţei.

Cei 14 ambulanţieri au în continuare interdicţia de exercitare a profesiei şi trebuie să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi şi la Poliţie conform programului de supraveghere sau de câte ori sunt chemaţi. Ei au şi interdicţia de a comunica unii cu alţii şi cu martorii din dosar. Soluţia pronunţată miercuri, în camera de consiliu a Tribunalului Olt, este definitivă.

Un alt dosar care îi vizează pe ambulanţieri, având ca obiect delapidarea, a fost înregistrat la Judecătoria Corabia pe 18 ianuarie.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia a dispus în luna ianuarie trimiterea în judecată a 15 ambulanţieri de la Corabia care ar fi sustras combustibil din autosanitare, ei fiind acuzaţi de delapidare, fals intelectual sub formă continuată şi uz de fals.

Prin rechizitoriul întocmit în această cauză, procurorii au dispus disjungerea cauzei, înregistrând alte trei dosare penale, pentru infracţiunile de ucidere din culpă, fals intelectual şi, respectiv, mărturie mincinoasă.

Cei 15 ambulanţieri de la Corabia trimişi în judecată, dintre care 14 sunt sub control judiciar, sunt acuzaţi că s-ar fi deplasat cu viteze reduse la intervenţii pentru a economisi combustibil, pe care apoi l-au sustras.

Potrivit unui comunicat din luna ianuarie al Parchetului Corabia, în rechizitoriu, procurorii au reţinut că, ‘în cursul anului 2018, inculpaţii, în calitate de angajaţi în funcţia de conducători auto ai ambulanţelor de la Staţia de Ambulanţă Corabia, şi-au însuşit combustibil de la autoutilitare, combustibil rezultat în urma deplasării cu viteze reduse la evenimente, iar pentru justificarea cantităţilor de carburant însuşite au întocmit foi de parcurs conţinând date ce nu corespund realităţii.

Într-unul dintre cele trei dosare penale disjunse din această cauză procurorii efectuează cercetări in rem pentru ucidere din culpă.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Olt a angajat temporar 10 conducători auto pentru Staţia de Ambulanţă Corabia.

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO
Regional miercuri, 18 martie 2026, 10:29

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO

Doi tineri fotbaliști de la CSM Slatina au fost convocați la echipele naționale ale României, urmând să participe la turnee de calificare la...

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO
Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova
Regional miercuri, 18 martie 2026, 10:06

Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova

Licitația pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din Craiova a atras interesul mai multor constructori. Nu mai puțin...

Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova
Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:52

Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin

Au fost aprobate acordurile de parteneriat între Consiliile Județene Dolj, Mehedinți și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...

Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin
Trei școli din Tismana vor fi renovate
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:32

Trei școli din Tismana vor fi renovate

Trei unități de învățământ din orașul gorjean Tismana urmează să beneficieze de o renovare integrată, care include atât consolidarea...

Trei școli din Tismana vor fi renovate
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:21

Reduceri de posturi la Primăria Târgu Jiu

Cele mai multe posturi care vor dispărea la Primăria Târgu Jiu sunt vacante, a anunțat primarul Marcel Romanescu. Acesta a precizat, însă, că...

Reduceri de posturi la Primăria Târgu Jiu
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:09

Corabia investește în mobilitate modernă: trotuare noi și transport nepoluant

La Corabia au fost demarate lucrările la trotuarele de pe străzile Traian, Carpați și Dumitru Buzdun. Investițiile sunt prevăzute în cadrul...

Corabia investește în mobilitate modernă: trotuare noi și transport nepoluant
Regional miercuri, 18 martie 2026, 08:56

Condiții mai bune pentru nou-născuți la Slatina

Vești bune pentru mamele și nou-născuții din Olt. Spitalul Județean de Urgență din Slatina face un pas important în îmbunătățirea...

Condiții mai bune pentru nou-născuți la Slatina
Regional marți, 17 martie 2026, 17:23

Gorj: Sute de mineri protestează la Târgu Jiu, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia

Oamenii strigă ‘Minerii şi ţara şi-au pierdut răbdarea’, ‘Jos Plaveti (preşedintele Directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti...

Gorj: Sute de mineri protestează la Târgu Jiu, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia