Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Apariție editorială: „Stejarul Romulei Malva” din Dobrosloveni

Cu o istorie de peste 2.000 de ani, cetatea Romula este, în continuare, un izvor viu de povești și de noi descoperiri. Săpăturile arheologice, care se desfășoară, aici, în fiecare an, scot la suprafață noi detalii despre trecutul nostru.

Apariție editorială:
Foto: Maria Șarpe

Publicat de Lica Simona, 17 februarie 2025, 14:29

Deși nu a fost încă lansată oficial, cartea ”Stejarul Romulei Malva” a început să atragă atenția instituțiilor culturale din afara țării. Anunțul apariției acestui volum trilingv (română, engleză, spaniolă), semnat de Maria Șarpe, sub coordonarea documentară a lui Gheorghe Tudorașcu, a deschis oportunități pentru promovarea sa pe plan internațional.

Lansarea cărții va fi pe 2 martie, la Centrul Local de Informare și Promovare Turistică Dobrosloveni. Vor urma alte două lansări: la Bruxelles, în cadrul unui eveniment organizat de Europa Nova și RomBel și în Italia, în cadrul Settimana della Cultura.

Cartea ”Stejarul Romulei Malva” își propune să aducă în atenția cititorilor un sit arheologic de mare valoare, literatura devenind, astfel, un instrument de promovare a turismului cultural, consolidând recunoașterea și conservarea unui patrimoniu istoric semnificativ.