Arestat preventiv pentru operațiuni cu substanțe psihoactive
Publicat de Puiu Vulea, 31 martie 2026, 16:06
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Olt, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 21 de ani, cercetată pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
Potrivit Poliției Române, din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, pe parcursul lunii martie 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de produs psihoactiv 5F-ABD.
În urma a opt percheziții efectuate de către polițiști, la data de 30 martie 2026, au fost descoperite și ridicate diferite cantități de substanță vegetală impregnată cu 5F-ABD, precum și alte mijloace de probă.
La data de 30 martie 2026, procurorii D.I.I.C.O.T.– Biroul Teritorial Olt au dispus reținerea persoanei cercetate, astăzi, 31 martie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt a dispus arestarea preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Olt și de cel al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt.