Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Ben Affleck şi Jennifer Garner aşteaptă al patrulea copil

Ben Affleck şi Jennifer Garner aşteaptă al patrulea copil

Publicat de Cosmin Meca, 3 octombrie 2015, 15:42

Actorii Ben Affleck şi Jennifer Garner, care au anunţat în luna iunie că s-au despărţit, la doar o zi după cea de-a zecea aniversare a căsătoriei lor, aşteaptă al patrulea copil, susţine presa americană, care scrie că cei doi au îndoieli privind decizia de a divorţa.

Potrivit revistei OK!, apropiaţi ai cuplului, care are trei copii – Violet, în vârstă de nouă ani, Seraphina, în vârstă de şase ani, şi Samuel, în vârstă de trei ani -, au declarat că Affleck şi Garner încearcă să îşi continue căsnicia, fără a lua în calcul divorţul.

În plus, sursele spun că Jennifer Garner se plânge de o stare de oboseală „cum nu a mai avut decât atunci când era însărcinată”.

Jennifer Garner şi Ben Affleck s-au cunoscut în 2001, în timpul filmărilor pentru „Pearl Harbor”, dar s-au îndrăgostit în 2003, în timpul filmărilor de la „Daredevil”, un lungmetraj în care au interpretat rolurile principale.

Au decis să formeze un cuplu în 2005 şi s-au logodit în aprilie 2005. S-au căsătorit după alte două luni, în iunie, în cadrul unei ceremonii private, pe Insulele Turks şi Caicos, în timp ce Jennifer era însărcinată cu prima lor fiică, Violet.

Ben Affleck a avut anterior o relaţie cu o altă Jennifer, cântăreaţa şi actriţa Jennifer Lopez, din iunie 2002 până în ianuarie 2004, în timpul căreia s-au şi logodit. Cei doi plănuiau să se căsătorească, însă ceremonia de nuntă a fost anulată în ultimul moment.

La rândul ei, Jennifer Garner a fost căsătorită cu actorul Scott Foley, din 2000 până în 2003.

 

 

 

 

Sursa: Mediafax