Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

BREXIT | Articolul 50 va fi declanșat până la sfârșitul lunii

BREXIT | Articolul 50 va fi declanșat până la sfârșitul lunii

Publicat de Cosmin Meca, 14 martie 2017, 10:04

Parlamentul britanic a aprobat definitiv luni seară legea care autorizează guvernul să declanşeze procedura de Brexit. Textul a fost aprobat de ambele camere prin două voturi succesive, dar fără amendamentul care privea protecţia cetăţenilor europeni din regat.

A fost respins însă şi amendamentul care ar fi dat Parlamentului ultimul cuvânt asupra acordului final negociat cu Bruxelles-ul. Practic, din acest moment, premierul Theresa May poate declanşa oricând procedura de ieşire din UE. Potrivit purtătorului său de de cuvânt, acest lucru va avea loc la sfârşitul lunii martie, contrar speculaţiilor din presă care spuneau că articolul 50 ar fi urmat să fie declanşat chiar azi.

Victoria premierului Theresa May în Parlament, unde are o majoritate precară, îi dă mână liberă pentru negocierea Brexitului și îi consolidează puterea asupra Partidului Conservator. May se confruntă cu provocarea de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană în condiții cât mai bune în timp ce se confruntă cu un al doilea referendum pentru independența Scoției, scrie Bloomberg.

Marea Britanie se află sub o presiune mai mare decât blocul comunitar, deoarece are doi ani la dispoziție pentru a părăsi UE indiferent de înțelegerea la care va ajunge cu liderii Uniunii.

Președintele Consiliului European Donald Tusk a declarat, săptămâna trecută, că va răspunde notificării că a fost declanșat articolul 50 în 48 de ore. Apoi, Comisia Europeană va face publice condițiile legale în care se vor desfășura negocierile.

În timp ce Theresa May se pregătește pentru negocieri cu liderii UE, ea se confruntă cu o criză chiar la ea acasă. Premierul scoţian Nicola Sturgeon a anunţat luni că va cere săptămâna viitoare Parlamentului scoţian să o autorizeze să organizeze un nou referendum pe tema independenţei Scoţiei.

Sturgeon vrea să se asigure că Scoţia are o opţiune la finalul procesului Brexitului.

Pe de altă parte, premierul Theresa May consideră că un nou referendum privind independenţa Scoţiei ar provoca diviziuni şi ar putea duce la o incertitudine economică enormă în cel mai prost moment posibil pentru Marea Britanie.

 

Etichete:
Haos juridic în Polonia: mii de divorțuri riscă să fie declarate nule din cauza crizei din justiție
International luni, 2 februarie 2026, 08:44

Haos juridic în Polonia: mii de divorțuri riscă să fie declarate nule din cauza crizei din justiție

Polonia se confruntă cu un haos juridic fără precedent, după ce mii de persoane au aflat că divorțurile lor ar putea fi considerate nule din...

Haos juridic în Polonia: mii de divorțuri riscă să fie declarate nule din cauza crizei din justiție
Comisia Europeană ordonă TikTok să păstreze toate datele referitoare la alegerile din România
International vineri, 30 ianuarie 2026, 16:53

Procedură de infringement împotriva României

Comisia Europeană a decis vineri, 30 ianuarie, să demareze o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere...

Procedură de infringement împotriva României
Mii de angajați trimiși acasă într-o nouă etapă de reorganizare
International joi, 29 ianuarie 2026, 09:08

Mii de angajați trimiși acasă într-o nouă etapă de reorganizare

Amazon a anunțat miercuri că va elimina aproximativ 16.000 de posturi corporative la nivel global, marcând al doilea val major de concedieri după...

Mii de angajați trimiși acasă într-o nouă etapă de reorganizare
Maia Sandu a cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
International marți, 27 ianuarie 2026, 17:09

Maia Sandu a cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut marți Uniunii Europene să accelereze procesul de aderare a țării sale la structurile blocului...

Maia Sandu a cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
International luni, 26 ianuarie 2026, 20:25

Mark Rutte afirmă că Europa nu se poate apăra fără Statele Unite

Europa nu se poate apăra singură fără ajutorul Statelor Unite, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, în...

Mark Rutte afirmă că Europa nu se poate apăra fără Statele Unite
International luni, 26 ianuarie 2026, 10:08

SUA se confruntă cu una dintre cele mai dure ierni din ultimii ani

Cel puțin șapte persoane au murit în Statele Unite ale Americii în urma unei furtuni de iarnă deosebit de severe, care a adus ninsori abundente,...

SUA se confruntă cu una dintre cele mai dure ierni din ultimii ani
International sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 17:12

Madeira introduce reguli mai stricte pentru accesul pe traseele montane, pe fondul creșterii numărului de turiști

Madeira, una dintre cele mai populare destinații europene pentru drumeții, a introdus reguli mai stricte pentru accesul pe traseele sale montane,...

Madeira introduce reguli mai stricte pentru accesul pe traseele montane, pe fondul creșterii numărului de turiști
International joi, 22 ianuarie 2026, 14:13

Donald Trump şi-a lansat, oficial, la Davos, Consiliul pentru Pace

Trump a semnat carta constitutivă a Consiliului pentru Pace, într-o ceremonie desfăşurată cu ocazia prezenţei la Forumul Economic Mondial de la...

Donald Trump şi-a lansat, oficial, la Davos, Consiliul pentru Pace