Cabinete stomatologice modernizate
Un nou cabinet stomatologic modernizat a fost pus la dispoziția elevilor din Drobeta-Turnu Severin, ca parte a unui program amplu derulat de autoritățile locale pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din școli.
Publicat de Cosmin Meca, 26 ianuarie 2026, 09:55
Autoritățile din Drobeta-Turnu Severin continuă modernizarea cabinetelor stomatologice din unitățile de învățământ. Cel mai recent exemplu este cabinetul de la Colegiul Național Economic „Theodor Costescu”, care a devenit un spațiu sigur, unde elevii beneficiază gratuit de consultații și tratamente stomatologice.
Cabinetul funcționează de luni până vineri, între orele 08:00 și 20:00, cu doi medici stomatologi și două asistente și deservește atât elevii Colegiilor Naționale „Ștefan Odobleja” și „Gheorghe Țițeica”, cât și copiii de la Grădinița nr. 23.
Potrivit primarului municipiului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, în perioada următoare vor începe lucrări similare de modernizare și la școlile gimnaziale nr. 14 și nr. 2.