Canale WhatsApp pentru românii aflați în Orientul Mijlociu
Publicat de Puiu Vulea, 2 martie 2026, 17:14
Reprezentanţii Guvernului au programată astăzi o întâlnire de urgenţă cu transportatorii aerieni şi cu mai multe agenţii de voiaj, în vederea găsirii unor soluţii pentru returnarea cetăţenilor români din zonele afectate de conflictul din Orientul Mijlociu, informează Radio România Actualități.
Niciun român blocat în afara ţării din cauza conflictului nu este rănit, afirmă ministrul de Externe, Oana Ţoiu, care a explicat că autorităţile române încearcă să faciliteze cu prioritate întoarcerea în ţară a grupurilor de copii şi a familiilor cu copii.
Două canale de WhatsApp au fost lansate de Ministerul Afacerilor Externe, unul prin care vor fi preluate informațiile oficiale de la nivelul misiunilor diplomatice, iar celălalt pentru românii aflați în Orientul Mijlociu.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a precizat că prioritatea numărul unu este siguranța cetățenilor aflați în zona de conflict, sprijinirea reîntoarcerii acestora în țară.
Ea a explicat că numai în Emiratele Arabe Unite sunt 14.000 de cetățeni români, iar în Israel, peste 270 de cetățeni români aflați în diferite localități.
„Îi îndemnăm să se înscrie astfel încât să putem să avem o evidență a acestor cetățeni. Soluția este e-consulat.ro în formularul respectiv, aplicația de telefon sau utilizarea unuia dintre multiplele numere de telefon disponibile. La o parte dintre numerele de telefon răspund colegii din Dubai, la o parte din numerele de telefon răspund colegii din București, care, atât în Dubai, cât și în București, vor putea acorda un set de informații limitat, pentru că nici dumnealor, nici noi, nici un alt stat membru al Uniunii Europene nu putem informa privind deschiderea spațiului aerian până nu o fac autoritățile respective”, a explicat Oana Țoiu.
În plus, a mai spus Oana Țoiu, Ministerul Afacerilor Externe monitorizează atent și situațiile medicale sensibile, precizând că există patru cazuri cu grad ridicat de urgență.
Deocamdată românii din Emiratele Arabe Unite care doresc să revină în România nu o pot face, pentru că spaţiul aerian din zonă nu este sigur, iar cursele au fost suspendate.
Pentru compatrioţii care au reuşit să ajungă pe cale terestră în Egipt vor fi organizate în această noapte două zboruri.