Cereri tot mai puternice pentru creșterea prezenței poliției pe străzi
Nemulțumirile cresc în rândul locuitorilor, pe fondul distrugerilor repetate de pe domeniul public, în special în zonele frecventate de tineri. Autoritățile locale admit că resursele sunt limitate și cer sprijin suplimentar din partea structurilor naționale.
Publicat de Cosmin Meca, 24 noiembrie 2025, 08:59
Locuitorii municipiului Drobeta-Turnu Severin cer o prezență mai mare a polițiștilor pe străzi, deoarece numărul actelor de vandalism asupra domeniului public a crescut în ultima perioadă. Locurile de joacă, mobilierul stradal și cel din parcuri sunt țintele principale ale tinerilor care recurg la astfel de fapte, de cele mai multe ori din teribilism.
Administrația locală susține că numărul de polițiști locali este insuficient și consideră necesară o implicare mai mare a polițiștilor naționali.