Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Continuările lui Avatar vor fi cele mai costisitoare din istoria cinematografiei

Continuările lui Avatar vor fi cele mai costisitoare din istoria cinematografiei

Publicat de Cosmin Meca, 5 octombrie 2017, 13:25

Avatar 2 va ajunge în cinematografe în 2020, urmat de Avatar 3, în 2021, şi celelalte două continuări, în 2024, respectiv 2025
Producătorul filmelor Avatar, Lachlan Murdoch, a confirmat pentru Variety.com că viitoarele filme din serie vor fi cele mai scumpe din istoria cinematografiei.

Ca urmare a preţului ridicat al noii tehnologii necesare pentru a realiza Avatar 2, 3, 4 şi 5, dar şi a deciziei lui James Cameron de produce continuările în paralel, bugetul iniţial va trece de un miliard de dolari.

Dacă banii atrag bani – o idee pe care Murdoch, preşedinte al companiei Fox şi responsabilul de bugetul oferit lui Cameron pentru sequel-uri, o urmează – viitoarele pelicule a căror acţiune se desfăşoară în lumea magică a Pandorei vor doborî nenumărate recorduri la box office, depăşind chiar primul film Avatar, acum pe primul loc în topul producţiilor cu cele mai mari încasări.

Dacă, în total, suma alocată continuărilor pare mare, împărţită la patru este mai aproape de realitate. Cifra de 250 de milioane de dolari este din ce în ce mai întâlnită în bugetul unui blockbuster hollywoodian.

În 2017, cel puţin cinci titluri au trecut de pragul de 200 de milioane de dolari – Fast & Furious 8, Pirates of the Caribbean 5, Transformers 5, Guardians of the Galaxy Vol. 2 şi Valerian and the City of a Thousand Planets. În acest context, este posibil ca afirmaţia lui Murdoch să aibă rolul de a creşte interesul publicului faţă de sequel-urile Avatar.

Avatar 2 va ajunge în cinematografe în 2020, urmat de Avatar 3, în 2021, şi celelalte două continuări, în 2024, respectiv 2025.

 

sursa: cinemagia.ro

Filmul ”3 zile în septembrie”, regia Tudor Giurgiu, selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam
Muzică și Film marți, 16 decembrie 2025, 17:53

Filmul ”3 zile în septembrie”, regia Tudor Giurgiu, selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam

Cu o medie de 275.000 de spectatori şi peste 2.000 de profesionişti din industria filmului, provenind din mai mult de o sută de ţări, IFFR este...

Filmul ”3 zile în septembrie”, regia Tudor Giurgiu, selectat la Festivalul Internaţional de Film de la Rotterdam