Craiova: „Atelierele exilului” la Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Publicat de Puiu Vulea, 10 februarie 2026, 16:17
Muzeul Cărții și Exilului Românesc organizează miercuri, 11 februarie, la ora 11:00, prima întâlnire din cadrul proiectului „Atelierele exilului”, dedicat pasiunii pentru lectură și scriere creativă.
Proiectul, coordonat de Rodica Constanda și Cristina Gelep, asistenți de cercetare la Muzeu, urmărește să valorifice colecțiile instituției, punând accent pe interdisciplinaritate și pe utilizarea materialelor existente în cadrul atelierelor interactive.