Connect with us

Regional

Craiova: Campanie gratuită de testare pentru Hepatita Virală C

Published

on

Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, în parteneriat cu Asociația Medicilor de Familie Dolj și Asociația Pacienților cu Afecțiuni Hepatice din România, organizează în Craiova o campanie gratuită de testare pentru Hepatita Virală C.

Marți, 17 mai, începând cu ora 13.00, în incinta Aeroportului Internațional Craiova, va avea loc la conferința de lansare a campaniei „Toate drumurile duc la testare“, prin care este marcată Săptămâna europeană a testării. În perioada 16 – 20 mai, persoanele, care tranzitează Aeroportul Internațional Craiova, gara și autogările orașului, vor avea posibilitatea să se testeze gratuit de Hepatita virală C (HCV). Obiectivul principal al campaniei este creșterea gradului de conștientizare a populației asupra beneficiilor testării si depistării precoce a HCV.

Programul campaniei de testare, din cele patru obiective, a fost stabilit în funcție de orarul mijloacelor de transport, care operează pe rute cu punct de tranzit sau destinație finală Craiova. Testarea de HCV se va face, dimineața, în Gara Craiova și Autogara de Nord, după-amiaza, în Autogara Sud, iar, la Aeroportul Internațional Craiova, în funcție de sosirile zborurilor, din perioada de derulare a campaniei.

ULTIMA ORĂ

fire wallpaper fire wallpaper
Sport8 ore ago

Flacăra olimpică a fost aprinsă

Flacăra olimpică a fost aprinsă astăzi la vechiul sit Olympia, în Grecia, cu 101  de zile înaintea ceremoniei de deschidere...

river between trees river between trees
Regional8 ore ago

Hidrologii au emis coduri galbene

Vor intra în vigoare diseară, la ora 21:00, și vor expira mâine seară. Sunt vizate bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Someșul...

National9 ore ago

Se apropie vacanța de primăvară

Vacanța de primăvară pentru preșcolari, elevi și profesori va începe sâmbătă, 27 aprilie, și va dura 11 zile, până marți,...

Info Trafic9 ore ago

Județul Vâlcea: Restricții de trafic pentru efectuarea de lucrări

Centrul Infortrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, în intervalul orar 08.00 – 18.00, pe DN 7, pe...

Regional9 ore ago

A doua zi a simulării judeţene a Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în Dolj

Marți, 16 aprilie 2024, s-a desfășurat proba scrisă la matematică în cadrul simulării județene a Evaluării Naționale pentru elevii de...

Regional9 ore ago

Universitatea din Craiova marchează 10 ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză

Universitatea din Craiova (UCV) sărbătorește aniversarea a zece ani de la înființarea Centrului de Limbă și Cultură Poloneză. Pentru a...

person giving fruit to another person giving fruit to another
National9 ore ago

Ionel Păun: Producătorii agricoli români se confruntă cu dificultăți în desfacerea recoltei (INTERVIU)

Producătorii agricoli din România ridică problema dificultăților întâmpinate în procesul de desfacere a recoltei, subliniind că nu își pot vinde...

LIKE US

ASCULTĂ PE TELEFON