Craiova: restricții de circulație
Publicat de Puiu Vulea, 25 noiembrie 2025, 17:14
Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfăşurarea partidei de fotbal dintre echipele UNIVERSITATEA CRAIOVA şi FSV MAINZ 05, care va avea loc, joi, 27.11.2025, pe Stadionul Ion Oblemenco, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum.
Astfel, în data de 27.11.2025, intervalul orar 17:45 – 23:00, se va restricţiona circulaţia rutieră după cum urmează:
- bd. Ilie Balaci, tronsonul cuprins între intersecţia cu bd. 1 Mai şi str. Gheorghe Bibescu până la intersecţia cu str. Râului.
- str. Ecaterina Teodoroiu, tronsonul cuprins între intersecția cu str. Bucovăț până la intersecția cu str. Câmpia Islaz.
De asemenea, în intervalul orar 21:30 – 23:00 se va restricţiona circulaţia rutieră pe următoarele sectoare de drum:
- str. Ştirbei Vodă, de la intersecţia cu Calea Unirii până la intersecţia cu bd. 1 Mai, sensul de mers către str. Râului;
- str. Gheorghe Bibescu, de la intersecţia cu str. Madona Dudu, până la intersecţia cu bd. Ştirbei Vodă;
- str. Câmpia Islaz, de la intersecţia cu str. Gheorghe Bibescu, până la intersecţia cu bd. Ştirbei Vodă.
Traficul rutier, în zona şi perioada menţionate, va fi deviat pe arterele adiacente.
Pe timpul desfășurării partidei de fotbal circulația vehiculelor și a pietonilor în zona stadionului Ion Oblemenco se va desfășura normal.