Home » Știri » National » Dan Grecu: „Succesul il datorez talentului de a munci”

Dan Grecu: „Succesul il datorez talentului de a munci”

Publicat de Cosmin Meca, 19 iulie 2016, 08:50 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:16

În anii 70 a deținut supremația la unul dintre cele mai grele aparate din lumea gimnasticii masculine, inelele.

Iar, în cariera sa de sportiv, a adunat câteva recorduri: a cucerit prima medalie, primul titlu de campion mondial și prima medalie olimpică pentru gimnastica masculină din țara noastră. Şi dacă astăzi mai auzim de performanţe în gimnastica masculină românească este şi pentru că el a continuat să şlefuiască talente.

S-a născut pe 26 septembrie 1950, în București. A cochetat în copilarie și cu baletul, însă dragostea pentru gimnastică a fost mai puternică.

De altfel, toți cei cinci copii ai familiei Grecu au practicat acest sport, însă numai el a avut performanțe.

În anii ‘70 a deținut supremația la unul dintre cele mai grele aparate din gimnastica masculină. Şi cu siguranţă că inimile noastre ar tresări şi astăzi dacă am auzi: “Dan Grecu, la inele!” Care i-a fost secretul ne spune chiar el: “Spunea un mare sportiv… Cui datoraţi succesul, talentului sau muncii? Şi el a spus: talentului de a munci. Până la urmă, talentul dacă nu e dublat de muncă nu obţii rezultate.”

În 1973, Dan Grecu a bifat o premieră: a obținut prima medalie din istoria gimnasticii masculine românești: argint la inele, la Campionatele europene de la Grenoble.

Doi ani mai tarziu, a schimbat argintul cu aurul la întrecerea continentală de la Berna, iar în 1974, la Campionatele Mondiale de la Varna, a cucerit, tot la inele, prima medalie de aur din istoria gimnasticii românești.

Deşi după Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976, unde a concurat cu ruptură de biceps şi a obținut medalia de bronz, a vrut să renunțe la competiții, Dan Grecu a continuat să adune medalii importante.

După ce s-a auzit că ar fi păstrat acasă, pe masă, trei pahare pline cu vin atunci când pleca la competiţii sau că îşi umplea bagajele cu bomboane tic-tac, a venit firesc şi întrebarea “Avea sau nu Dan Grecu superstiţii?”: “De regulă, nu. Aveam aşteptări, vise, pe care doream să mi le împlinesc. Regretul cel mai mare: accidentul din finala de la Moscova, la inele, unde nu s-a mai putut face nimic.”

Ca tehnician, s-a ocupat de pregătirea lotului olimpic masculin al țării noastre pe durata a cinci olimpiade, iar sub îndrumarea sa, în 2004, la Olimpiada de la Atena, România a cucerit prima medalie olimpică din istoria gimnasticii masculine de la noi. Şi, cu toate că de-a lungul timpului a descoperit şi format numeroşi campioni, Dan Grecu spune că astăzi talentele sunt rare: “Sunt copii din ce în ce mai puţini în gimnastică, e greu de ales.Sigur, ei vin, vin de plăcere, vin să–şi împlinească un vis, dar, dacă vorbim de talente, sunt din ce în ce mai puţine.”

În 1997, Dan Grecu s-a aflat în comă timp de aproape două săptămâni în urma unei toxiinfecții alimentare, dar și-a revenit miraculos.

Marele regret al acestui om, de un calm imperturbabil, este că nu a câștigat niciodată aurul olimpic, însă, recordurile stabilite de el au rămas pentru totdeauna în cartea de aur a sportului românesc.