Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Decizii la CExN al PSD

Decizii la CExN al PSD

Publicat de Puiu Vulea, 2 septembrie 2018, 10:14

Conducerea PSD a stabilit, ieri, o serie de priorităţi legislative care urmează să fie finalizate până la sfârşitul acestui an. Între acestea, noua lege a pensiilor care ar trebui să fie adoptată de parlament până în luna octombrie şi alte proiecte importante, cum ar fi modificarea legilor siguranţei naţionale şi legea adopţiei. La încheierea Comitetului Executiv Naţional al partidului, preşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunţat că guvernul va adopta o ordonanţă pentru anularea protocoalelor între SRI şi instituţiile din justiţie. De asemenea, în cadrul întâlnirii de ieri s-a mai decis ca Guvernul să lanseze un program de un miliard de euro pentru revitalizarea staţiunilor balneare de care să beneficieze atât agenţii economici, cât şi administraţiile publice locale. Totodată, s-a mai hotărât ca despăgubirile pentru cei afectaţi de pesta porcină să se acorde la greutatea estimată la care ar fi ajuns animalul bolnav până la Crăciun. O altă decizie luată ieri a fost ca referendumul pentru familie să fie organizat pe 7 octombrie.

A fost lansată aplicația „Inspectorul Balastierelor”
National marți, 24 martie 2026, 17:57

A fost lansată aplicația „Inspectorul Balastierelor”

Ministerul Mediului a lansat platforma „Inspectorul Balastierelor”, un instrument digital destinat creșterii transparenței și combaterii...

A fost lansată aplicația „Inspectorul Balastierelor”
Academia Română: burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate
National marți, 24 martie 2026, 17:09

Academia Română: burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate

Academia Română lansează cel de-al cincilea apel de acordare de burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii...

Academia Română: burse pentru elevii cu rezultate școlare excepționale, care trăiesc în medii defavorizate
ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF
National marți, 24 martie 2026, 15:42

ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF

Agenția Naționalã de Administrare Fiscalã (ANAF) împreunã cu Ministerul Finanțelor, anunțã lansarea platformei digitale...

ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF
Parteneriat pentru adevăr: Radio România și UZPR, front comun împotriva știrilor false
National marți, 24 martie 2026, 14:01

Parteneriat pentru adevăr: Radio România și UZPR, front comun împotriva știrilor false

Radio România și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România au semnat, marți, un protocol de colaborare care vizează consolidarea...

Parteneriat pentru adevăr: Radio România și UZPR, front comun împotriva știrilor false
National marți, 24 martie 2026, 10:22

Guvernul limitează prețurile carburanților și declară criză pe piața petrolului

Guvernul adoptă măsuri pentru protejarea economiei și a populației, în contextul crizei pe piața carburanților. Prim-ministrul Ilie Bolojan a...

Guvernul limitează prețurile carburanților și declară criză pe piața petrolului
National marți, 24 martie 2026, 08:21

Descinderi în Dolj și București într-un dosar de evaziune fiscală de milioane de lei

Polițiștii au desfășurat zeci de percheziții în București și în județele Călărași, Ilfov, Gorj, Dolj, Vaslui, Mureș, Botoșani și...

Descinderi în Dolj și București într-un dosar de evaziune fiscală de milioane de lei
National luni, 23 martie 2026, 15:15

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor

Guvernul României a anunțat pentru marți adoptarea unei ordonanțe de urgenţă prin care va încerca să intervină pentru atenuarea efectelor...

Guvernul va declara situaţie de criză pe piaţa carburanţilor
National luni, 23 martie 2026, 11:22

Rate mai mici de la 1 aprilie, dar trendul rămâne fragil

IRCC, indicele care influențează majoritatea creditelor în lei, scade la aproximativ 5,58% de la 1 aprilie 2026. Este o continuare a trendului...

Rate mai mici de la 1 aprilie, dar trendul rămâne fragil