Din decembrie se scumpesc biletele de tren
Publicat de Puiu Vulea, 19 noiembrie 2025, 16:58
Începând cu data de 14 decembrie 2025, când va intra în vigoare Mersul Trenurilor 2025-2026, se scumpesc biletele de tren cu 9,88%, informează Club Feroviar. Este a treia majorare într-un an.
În fiecare lună decembrie, prețurile biletelor de tren cresc în funcție de rata anuală a inflației, atât la CFR Călători, cât și la operatorii privați, iar 2025 este al treilea an consecutiv în care se întâmplă acest lucru.
Potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, actualizarea tarifelor pentru 2025 se face pe baza indicelui prețurilor de consum valabil la 1 octombrie.
„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) este intituția care are, prin lege, atribuția de a modifica prețurile biletelor de tren, în funcție de rata inflației și care se aplică tuturor transportatorilor feroviari de călători din România. Modificarea tarifelor la calătoria cu trenul se actualizează anual de către ARF, pe baza indicelui de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică la data de 1 octombrie”, a transmis CFR Călători într-un comunicat.