Dolj: Dosar penal pentru uciderea animalelor și amendă de 5.000 de lei
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au deschis un dosar penal și au aplicat o amendă de 5.000 de lei unui bărbat din Ghercești, în urma descoperirii unor nereguli grave privind condițiile de bunăstare a animalelor deținute.
Publicat de Cosmin Meca, 5 februarie 2026, 09:50
Cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor.
Sancțiune în valoare de 5.000 de lei aplicată de polițiști.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat din comuna Ghercești, sat Ungureni, deține un număr mare de exemplare canine la domiciliul său și nu sunt respectate condițiile de bunăstare a animalelor.
Ieri, 4 februarie, polițiștii au efectuat un control la locuința deținătorului animalelor, un bărbat în vârstă de 50 de ani.
Pe timpul efectuării controlului, polițiștii au descoperit cadavrele a două exemplare canine.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor care se impun. La finalizarea cercetărilor va fi propusă soluție prin unitatea de parchet competentă.
De asemenea, bărbatul a fost sancționat contravențional, conform Legii nr. 205/2004, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea obligației de a acorda animalelor pe care le deține îngrijire și atenție.
Facem precizarea că, în perioada anului 2025 – prezent, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj a mai fost primită o singură sesizare privind nerespectarea condițiilor de bunăstare a animalelor deținute de bărbatul de 50 de ani.
În cursul anului trecut, polițiștii au efectuat două controale la locuința acestuia, fiind aplicate două sancțiuni contravenționale.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.