Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Editura Casa Radio lansează, la Ateneul Român, albumul ”Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate”

Editura Casa Radio lansează, la Ateneul Român, albumul ”Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate”

Publicat de Lica Simona, 11 noiembrie 2022, 15:15

Duminică, 13 noiembrie, ora 19.00, la Ateneul Român, va avea loc Recitalul aniversar – Ilinca Dumitrescu 70. În program, lucrări de Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart şi Frédéric Chopin. Cu acest prilej, Editura Casa Radio va lansa albumul ”Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate”. La finalul spectacolului, chiar pe scena Ateneului, prestigioasa pianistă va acorda o sesiune de autografe.

Apărut în colecţia Maestro, a Editurii Casa Radio, albumul cuprinde o selecție de lucrări, ce ilustrează sonor trăsăturile esențiale ale creației lui Domenico Scarlatti. Sonatele alese alcătuiesc un recital, oferit într-o ipostază, pe cât de unitară, pe atât de atrăgătoare, prin varietatea pieselor, în interpretarea inconfundabilă a pianistei Ilinca Dumitrescu.

Nume de prestigiu al artei interpretative românești, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în orașe de pe cinci continente, 46 de ţări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte. S-a născut la București, într-o familie de artiști (tatăl – compozitorul Ion Dumitrescu, profesor universitar emerit, membru corespondent al Institutului Franţei – Académie des Beaux-Arts, mama – poeta și actriţa Mariana Dumitrescu). A studiat cu profesori celebri: Cella Delavrancea și Mihail Jora – în România, Stanislav Neuhaus și Iakov Flier – la Conservatorul de Stat P.I. Ceaikovski din Moscova, absolvit în 1978. Este deţinătoarea celor mai importante premii în ţară (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003, Premiul Radio România Cultural – 2005 etc.), dar și a multor distincţii internaţionale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana – 2005, acordată de Președintele Republicii Italiene, și Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres – 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică, desfăşurată de-a lungul a cinci decenii.

Activitatea sa artistică se desfășoară în varii domenii: pianistă concertistă, dar și muzicolog (Doctor la Universitatea Naţională de Muzică București), pedagog (cursuri de măiestrie în Cehia, S.U.A., Brazilia, India, China, Vietnam, Japonia, Malaysia, Peru), muzeolog (Muzeul Naţional George Enescu – București, director 1994-2006), realizator și producător TV al emisiunii ”Ilinca Dumitrescu și invitaţii săi” (România de Mâine).

Deţine o discografie semnificativă, discul său ”14 Sonate de Domenico Scarlatti” fiind selecţionat, în 1986, de International Record Critics Award reunit la New York, printre cele mai bune albume ale anului.

Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la diverse și prestigioase festivaluri internaţionale, în 1997 fiind aleasă membru al Senatului Academic la Accademia Internazionale d’Arte Moderna din Roma și îi sunt dedicate multe lucrări pentru pian (Mihail Jora, Paul Constantinescu și alţi compozitori), realizând numeroase prime audiţii.

Albumul ”Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate” este disponibil, la preț de producător, la librăria Editurii Casa Radio, din str. Temișana nr. 31, București, sau, prin comandă, pe site-ul editurii (www.edituracasaradio.ro). De asemenea, poate fi achiziționat de la partenerii de distribuție, incluzând librăriile Humanitas și Cărturești.

Ministrul Sănătății anunţă buget mai mare pentru compensarea medicamentelor în programele naţionale
National joi, 19 martie 2026, 14:05

Ministrul Sănătății anunţă buget mai mare pentru compensarea medicamentelor în programele naţionale

”Bugetul pentru compensarea medicamentelor din programele naţionale nu este doar o cifră. Este, în primul rând, despre acces real la...

Ministrul Sănătății anunţă buget mai mare pentru compensarea medicamentelor în programele naţionale
Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia
National miercuri, 18 martie 2026, 17:40

Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia

La solicitarea Autorității Navale Române, transmisă prin Centrul Maritim de Coordonare, Forțele Navale Române intervin cu șalupa rapidă de...

Forțele Navale Române intervin pentru cautarea persoanelor dispărute în tragedia de la Midia
Sindicatele din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare
National miercuri, 18 martie 2026, 15:24

Sindicatele din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare

‘Facem un apel la toţi colegii profesori, membri de sindicat, care ar trebui să fie implicaţi în aceste simulări: rămâneţi uniţi şi...

Sindicatele din Educație îndeamnă profesorii să boicoteze simulările pentru Bacalaureat de săptămâna viitoare
Legea bugetului de stat - programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 14:51

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit

Controverse au apărut şi la dezbaterea bugetului alocat Ministerului Muncii, la votul asupra amendamentului PSD, referitor la acordarea de ajutoare...

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 11:01

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute

Un remorcher, nava „Astana”, s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre portuare, cel mai probabil în...

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
National marți, 17 martie 2026, 22:27

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetele Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de...

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
National marți, 17 martie 2026, 18:04

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA

Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru numirea actualului șef al DNA Pitești, Marius Ionel...

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural