Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Elevii cer fiscalizarea meditațiilor

Elevii cer fiscalizarea meditațiilor

Publicat de Lica Simona, 11 martie 2021, 14:49

Consiliul Naţional al Elevilor cere ministerelor Finanţelor, Educaţiei, Afacerilor Interne şi Justiţiei să ia toate măsurile, pentru a fiscaliza meditaţiile şi a-i amenda pe profesorii care nu declară aceste surse de venit. Meditaţiile reprezintă în România o adevărată industrie – consideră Consiliul Naţional al Elevilor – şi multe cadre didactice organizează meditaţii, cu elevi de la clasă, fapt care generează un vădit conflict de interese. Numărul profesorilor care, în anul 2019, au declarat că obţin venituri suplimentare din meditaţii, a reprezentat puţin peste două procente din total, dar un raport al Ministerului Educaţiei, de anul trecut, arăta că aproape jumătate dintre elevii de clasele a 8-a şi a 12-a merg la meditaţii. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală, iar dascălii, a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru copii, nu trebuie să recurgă la astfel de practici – susține Consiliul Naţional al Elevilor.

Legea bugetului de stat - programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 14:51

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit

Controverse au apărut şi la dezbaterea bugetului alocat Ministerului Muncii, la votul asupra amendamentului PSD, referitor la acordarea de ajutoare...

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
National miercuri, 18 martie 2026, 11:01

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute

Un remorcher, nava „Astana”, s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre portuare, cel mai probabil în...

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
National marți, 17 martie 2026, 22:27

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetele Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de...

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procurer-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 18:04

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA

Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru numirea actualului șef al DNA Pitești, Marius Ionel...

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua