Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

EURO 2016: Irlanda – Suedia 1-1

EURO 2016: Irlanda – Suedia 1-1

Publicat de Cosmin Meca, 14 iunie 2016, 07:07 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:22

Echipele de fotbal ale Irlandei și Suediei au remizat, 1-1 (0-0), într-un meci disputat ieri pe arena Stade de France din Saint-Denis, contând pentru grupa E din cadrul EURO 2016.

În prima repriză, irlandezii au ratat deschiderea scorului prin Hendrik, care a trimis mingea în bară în minutul 32. După pauză, irlandezii au marcat primii prin Wes Hoolahan (48). Scandinavii au reușit să egaleze printr-un autogol al fundașului irlandez Ciaran Clark (71), care a trimis în proprie poartă centrarea în cros a lui John Guidetti.

La posesie, Suedia a fost în avantaj, cu 53-47 %, dar Irlanda a dominat cu 9-7 la capitolul șuturi la poartă și cu 4-0 la șuturi pe spațiul porții.

Cel mai bun om al meciului a fost desemnat irlandezul Wes Hoolahan.