Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Explorând copilăria în România secolului al XIX-lea: Vernisajul expoziției la Muzeul de Artă Craiova

Explorând copilăria în România secolului al XIX-lea: Vernisajul expoziției la Muzeul de Artă Craiova

Publicat de Alin Cîrțînă, 19 martie 2024, 13:26

Joi, 21 martie 2024, ora 15.00, va avea loc la Muzeul de Artă Craiova, vernisajul expoziției „Pe când copilăria abia se inventase – Copiii în secolul al XIX-lea românesc”. Realizată în parteneriat cu Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dolj, organizatorii au apelat la fonduri familiale cu nume sonore în Oltenia: Romanescu, Mihail, Vorvoreanu și la cuprinzătoarea colecție „Fotografii”, care conține, printre altele, imagini pline de candoare ale ale copiilor Familiei Regale a României. Prin intermediul picturii, fotografiei și documentelor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, publicul prezent se va familiariza cu variate ipostaze ale copilăriei, surprinzătoare uneori, pentru ochiul modern.

Privită, în cel mai fericit caz, ca o vârstă a latențelor, a construirii potențialului unei persoane, copilăria nu a reprezentat, timp de secole, un subiect de interes per se și nu a fost supusă unei observații atente din partea cărturarilor. Am putea spune că adulții din perioada premodernă, nu puteau „să ia copiii în serios”. Mulți copii din zilele noastre, se vor mira poate, să afle că, pe vremuri, atunci când veneau pe lume, nu toate familiile îi primeau cu entuziasm și nici nu deveneau, în majoritatea cazurilor, obiectul principal al atenției părinților.

Nașterea conceptului de copilărie s-a petrecut relativ recent și reprezintă o construcție culturală bazată pe noile raporturi din cadrul familiei nucleare, constituită exclusiv din părinți și copii.

Deși în cultura europeană occidentală, preocuparea pentru copilărie, ca vârstă a inocenței nepervertite s-a manifestat încă din perioada Iluminismului, perspectiva asupra copilăriei nu s-a modificat decât după foarte mult timp. Din literatura secolului al XIX-lea, au ajuns până la noi poveștile dramatice despre viața copiilor năpăstuiți, trimiși să muncească în fabricile orașului, a celor crescuți în orfelinate sau departe de părinți. De la o vârstă foarte fragedă, copiii se transformau forțat în oameni mari, luând pe umeri responsabilități și realități dure ale vieții de zi cu zi.

Secolul al XIX-lea românesc este concludent pentru transformările survenite în viața copiilor, fie că proveneau din familii avute, fie din familii împovărate, de țărani. Apăruse legea privind obligativitatea învățământului primar (1864), de aceea, majoritatea copiilor urmau o școală publică sau particulară. Educația a devenit un subiect de interes și o necesitate pentru locul pe care viitorul adult urma să îl ocupe în societate.

Vă invităm să vizitați o expoziție interesantă pentru toate vârstele și să participați la vernisajul organizat în cadrul evenimentelor prilejuite de sărbătoarea anuală a „Zilelor Olteniei” (21-24 martie).

Curator: Laura Tiparu

Perioada de desfășurare: 21 martie – 18 aprilie 2024

Vernisaj: 21 martie, ora 15.00

Locul: Muzeul de Artă Craiova (Sala Oglinzilor și Rotonda din Palatul Jean Mihail), Calea Unirii, nr. 15.

Sursă text: Departamentul Imagine – Muzeul de Artă Craiova

Sursă foto: Departamentul Imagine – Muzeul de Artă Craiova

ATV-urile, interzise pe străzile interioare din stațiunea Rânca
Regional joi, 5 februarie 2026, 10:45

ATV-urile, interzise pe străzile interioare din stațiunea Rânca

Autoritățile din Novaci și Baia de Fier au aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, proiectele de hotărâre privind interzicerea...

ATV-urile, interzise pe străzile interioare din stațiunea Rânca
Premieră națională de film documentar dedicată lui Brâncuși
Regional joi, 5 februarie 2026, 10:23

Premieră națională de film documentar dedicată lui Brâncuși

Anul 2026, declarat oficial Anul Național „Constantin Brâncuși”, aduce în prim-plan o serie de evenimente dedicate marelui sculptor născut...

Premieră națională de film documentar dedicată lui Brâncuși
Aeroportul Internațional Craiova, investiție de aproape 16 milioane de lei
Regional joi, 5 februarie 2026, 10:09

Aeroportul Internațional Craiova, investiție de aproape 16 milioane de lei

Aeroportul Internațional Craiova a scos la licitație proiectarea și execuția unei centrale fotovoltaice în valoare de aproape 16 milioane de...

Aeroportul Internațional Craiova, investiție de aproape 16 milioane de lei
Dolj: Dosar penal pentru uciderea animalelor și amendă de 5.000 de lei
Regional joi, 5 februarie 2026, 09:50

Dolj: Dosar penal pentru uciderea animalelor și amendă de 5.000 de lei

Cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea cu intenție, fără drept, a animalelor.Sancțiune în valoare de 5.000 de lei...

Dolj: Dosar penal pentru uciderea animalelor și amendă de 5.000 de lei
Regional joi, 5 februarie 2026, 08:48

Artmark sărbătorește Ziua Națională a Culturii cu acces liber la mii de opere de artă

Artmark sărbătorește Ziua Națională a Culturii! „An de an sunt expuse 10.000 de opere de artă, cu intrare liberă!” „Artmark: Palatul...

Artmark sărbătorește Ziua Națională a Culturii cu acces liber la mii de opere de artă
Regional joi, 5 februarie 2026, 08:39

Opere din colecția Vâlcov ajung la Craiova

Opere din colecția Vâlcov ajung la Craiova! În timp ce licitația unei părți a Colecției Darius Vâlcov este în toi, opere din acest...

Opere din colecția Vâlcov ajung la Craiova
Regional miercuri, 4 februarie 2026, 17:56

Craiova/Restricții de circulație pentru meciul de fotbal U Craiova – Oțelul Galați

Astfel, în intervalul orar 17:00 – 21:00, se va restricţiona circulaţia rutieră pe bd. Ilie Balaci, tronsonul cuprins între intersecţia...

Craiova/Restricții de circulație pentru meciul de fotbal U Craiova – Oțelul Galați
Regional miercuri, 4 februarie 2026, 17:45

Reabilitarea ”Spitalului Vechi din Râmnicu Vâlcea – aproape de finalizare

”Am vizitat astăzi șantierul de la Spitalul Vechi (Corpul C5) din Râmnicu Vâlcea și mă bucur să vă spun că suntem pe ultima sută de metri...

Reabilitarea ”Spitalului Vechi din Râmnicu Vâlcea – aproape de finalizare