Fraudă cu indemnizații în Vâlcea: milioane de lei de recuperat
Controalele inspectorilor sociali din Vâlcea au scos la iveală sute de cazuri de plăți necuvenite, în special pentru indemnizații de creștere a copilului obținute pe baza unor documente false.
Publicat de Cosmin Meca, 25 martie 2026, 09:21
Aproape 2,6 milioane de lei are de recuperat statul român de la beneficiarii de prestații sociale din județul Vâlcea, care au încasat necuvenit drepturi de asistență socială, potrivit raportului de activitate pentru anul trecut al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, prezentat marți în cadrul Colegiului Prefectural.
Directoarea instituției, Cristian Pîrvu, a precizat că, în urma controalelor desfășurate de inspectorii sociali, au fost identificate peste 700 de persoane care au încasat fonduri necuvenite, cele mai mari sume fiind acordate cu titlul de indemnizație pentru creșterea copilului, ai căror beneficiari au depus documente care s-au dovedit ulterior a fi false. De indemnizație și stimulent pentru creșterea copilului au beneficiat anul trecut 3.621 de persoane, suma plătită către acestea fiind de aproximativ 122 de milioane de lei.