Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

FT: SUA vor reduce fondurile unor programe de asistență militară pentru flancul estic al NATO. „Provoacă multă îngrijorare”

Administrația Trump a decis să pună capăt finanțării prin secțiunea 333 a Pentagonului, afectând în special statele baltice, în timp ce oficialii europeni își exprimă îngrijorarea cu privire la impactul asupra securității regionale și a NATO.

FT: SUA vor reduce fondurile unor programe de asistență militară pentru flancul estic al NATO. „Provoacă multă îngrijorare”

Publicat de Cosmin Meca, 5 septembrie 2025, 08:47

SUA urmează să elimine treptat programele de asistență în materie de securitate destinate armatelor europene aflate la granița cu Rusia, pe măsură ce presează continentul să plătească mai mult din propria apărare.

Oficiali ai Pentagonului le-au comunicat săptămâna trecută diplomaților europeni că SUA nu vor mai finanța programele de instruire și echipare a armatelor din țările est-europene care ar fi în prima linie a oricărui conflict cu Rusia, au declarat surse pentru Financial Times.

Cheltuielile pentru programul Pentagonului, care intră sub o autoritate cunoscută sub numele de secțiunea 333, trebuie aprobate de Congresul SUA, însă administrația Trump nu a solicitat fonduri suplimentare. Fondurile deja aprobate vor fi disponibile până la sfârșitul lui septembrie 2026.

Un oficial al Casei Albe a declarat că măsura este în conformitate cu eforturile președintelui Donald Trump de a „re-evalua și realinia” ajutorul extern și corespunde unui ordin executiv emis în prima sa zi de mandat.

Această acțiune a fost coordonată cu țările europene, în conformitate cu ordinul executiv și cu accentul de lungă durată al președintelui pe asigurarea faptului că Europa își asumă mai multă responsabilitate pentru propria apărare”, a spus oficialul.

„O decizie greșită”

Agenţia de presă Reuters confirmă într-o depeşă relatarea FT şi comentează că războiul Rusiei cu Ucraina a amplificat îngrijorările în Europa cu privire la instabilitatea regională şi posibilitatea unor noi agresiuni din partea Moscovei.

Reuters citează un comunicat difuzat de senatoarea Jeanne Shaheen, principala democrată din Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului, care a calificat decizia drept greşită.

„Nu are niciun sens să subminăm pregătirea pentru apărare a aliaţilor noştri în acelaşi timp în care le cerem să îşi intensifice propriile capacităţi, iar acest lucru pune în pericol trupele americane atunci când reducem antrenamentul soldaţilor aliaţi alături de care ar lupta”, a apreciat ea în comunicatul citat.

5% din PIB pentru apărare

Sub presiunea lui Trump, aliații SUA din NATO au convenit în iunie să își majoreze cheltuielile de apărare la 5% din PIB.

Reducerea treptată a finanțării prin secțiunea 333 ar afecta un program cu un buget global de peste 1 miliard de dolari, potrivit estimărilor unor consilieri din Senat, reducând potențial cu sute de milioane de dolari sumele trimise de SUA către țările de la granița cu Rusia. Pentagonul nu a informat încă legislatorii asupra valorii exacte ce va fi eliminată.

Prin acest program au fost alocaţi, între anii 2018-2022, 1,6 miliarde de dolari în Europa, circa 29% din suma totală, iar printre principalii beneficiari se numără cele trei ţări baltice – Estonia, Letonia şi Lituania – toate având graniţe terestre cu Rusia.

Nesiguranțe în rândul țărilor europene

Oficiali din zeci de ambasade europene la Washington, inclusiv din țări care nu primesc asistență, au participat la o întâlnire unde reprezentanții Pentagonului le-au prezentat reducerile.

Măsura părea menită să încurajeze țările europene mai bogate să plătească mai mult pentru asistența de securitate destinată statelor de pe linia frontului, a spus un oficial european.

Guvernele europene au fost surprinse de comunicare și încearcă să obțină mai multe detalii de la Washington, potrivit a doi diplomați informați despre discuții, mai scrie FT.

Oficialii europeni încearcă, de asemenea, să înțeleagă dacă finanțarea internă poate acoperi lipsurile sau dacă reducerile vor avea un impact asupra unor elemente critice ale securității europene.

„Dacă vor fi duri, atunci vor exista implicații majore”, a spus unul dintre diplomați, adăugând că NATO va fi cu siguranță afectată, deoarece o parte din finanțare era direcționată prin alianță.

„Aceasta provoacă multă îngrijorare și incertitudine”, a spus cel de-al doilea diplomat, comparând situația cu decizia anterioară a lui Trump de a reduce drastic ajutorul internațional al SUA.

Programul separat de Finanțare Militară Externă al SUA, care oferă fonduri pentru ca țările să achiziționeze echipamente costisitoare precum avioane de luptă, nave și tancuri, nu este afectat de recenta decizie, potrivit unei persoane familiare cu situația.

Pierderea acestei asistenţe va fi „foarte grea” pentru statele baltice. Întreaga idee este de a le face capabile să se apere singure”, a declarat amiralul american în retragere Mark Montgomery.

sursa: stirileprotv.ro

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare
International luni, 16 martie 2026, 08:36

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare

În Coreea de Nord au avut loc alegeri pentru Adunarea Supremă a Poporului, parlamentul țării, iar presa de stat a anunțat o prezență la vot de...

„Probleme” la vot în Coreea de Nord: prezență de „doar” 99,99% la alegerile parlamentare
Limba română primește o zi oficială în Ucraina. Zelenski a semnat decretul
International luni, 16 martie 2026, 08:25

Limba română primește o zi oficială în Ucraina. Zelenski a semnat decretul

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat pe 12 martie 2026 un decret prin care instituie oficial „Ziua Limbii Române” în Ucraina....

Limba română primește o zi oficială în Ucraina. Zelenski a semnat decretul
Republica Federală Germania prelungește controalele temporare la frontierele terestre
International vineri, 13 martie 2026, 11:37

Republica Federală Germania prelungește controalele temporare la frontierele terestre

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica...

Republica Federală Germania prelungește controalele temporare la frontierele terestre
Belgia/ Transportul public și zborurile, puternic afectate, de o grevă națională
International joi, 12 martie 2026, 14:05

Belgia/ Transportul public și zborurile, puternic afectate, de o grevă națională

Protestele au loc în regiunile Bruxelles, Flandra și Valonia. Sindicatele din transporturi avertizează că vor exista perturbări majore în...

Belgia/ Transportul public și zborurile, puternic afectate, de o grevă națională
International marți, 10 martie 2026, 16:06

Digi24: SUA vor să trimită avioane de luptă și militari în România

Potrivit surselor Digi24, România a primit o solicitare din partea Statelor Unite privind dislocarea unor trupe și a unor avioane de luptă, pe...

Digi24: SUA vor să trimită avioane de luptă și militari în România
International joi, 5 martie 2026, 10:23

„Nu știam dacă mai pleacă avionul”. Românii repatriați spun că fuga din Orientul Mijlociu a fost o loterie

Situația românilor repatriați din Orientul Mijlociu este legată de escaladarea conflictului militar din regiune, în special în zona...

„Nu știam dacă mai pleacă avionul”. Românii repatriați spun că fuga din Orientul Mijlociu a fost o loterie
International miercuri, 4 martie 2026, 13:51

UE, după ameninţările lui Trump la adresa Spaniei: „Suntem solidari cu toate statele membre şi suntem pregătiţi să reacţionăm”

„Europa va continua să depună eforturi pentru a stabili relaţii comerciale transatlantice stabile, previzibile şi reciproc avantajoase”, a...

UE, după ameninţările lui Trump la adresa Spaniei: „Suntem solidari cu toate statele membre şi suntem pregătiţi să reacţionăm”
International miercuri, 4 martie 2026, 10:55

Israelul avertizează că va elimina orice succesor al lui Ali Khamenei

Mai jos sunt cele mai importante informații confirmate până acum despre conflictul Israel–Iran, ajuns în ziua a cincea, inclusiv avertismentul...

Israelul avertizează că va elimina orice succesor al lui Ali Khamenei