Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Gala Brit Awards 2020

Gala Brit Awards 2020

Publicat de Cosmin Meca, 19 februarie 2020, 16:30

Cea de-a 40-a gală Brit Awards a avut loc marţi seară la O2 Arena din Londra și a fost prezentată de actorul britanic de comedie Jack Whitehall, ale cărui interacţiuni amuzante din pauzele show-ului cu cântăreaţa Lizzo au făcut deliciul spectatorilor prezenţi la eveniment, marii învingători au fost cantautorul scoţian Lewis Capaldi, care a triumfat la categoriile „cântecul anului” („Someone You Loved”) şi „cel mai bun artist debutant”, şi rapperul londonez Dave, care s-a impus la categoria-regină, „albumul britanic al anului”, cu materialul discografic „Psychodrama”.

Premiile Brit sunt decernate de Industria Fonografică Britanică (British Phonographic Industry) şi recompensează cele mai populare creaţii lansate pe parcursul anului precedent de industria muzicală din Marea Britanie.

Gala Brit Awards a fost organizată în premieră în 1977, dar a devenit un eveniment anual abia în 1982, odată cu cea de-a doua sa ediţie.

Considerată cea mai importantă gală muzicală din Marea Britanie, Brit Awards a reprezentat de-a lungul anilor spaţiul în care s-au petrecut unele dintre cele mai notabile evenimente din cultura brit-pop, precum ultima apariţie publică a lui Freddie Mercury, mesajul de protest adresat de Jarvis Cocker lui Michael Jackson, disputa publică dintre trupele Oasis şi Blur, rochia purtată de Geri Halliwell care imita drapelul britanic şi momentul în care un membru al grupului Chumbawamba a aruncat o găleată cu cuburi de gheaţă peste politicianul galez John Prescott, care deţinea în acel moment funcţia de vice-premier al Marii Britanii.

Toate aceste momente s-au petrecut în anii 1990, când gala Brit Awards avea reputaţia unui eveniment „puţin cam haotic, imprevizibil şi, uneori, anarhic”, criticii reproşându-i că şi-a pierdut de atunci simţul critic şi că „a evoluat spre o ceremonie mai rafinată şi aseptică”.

Lista completă a premiilor atribuite în cadrul celei de-a 40-a ediţii a Brit Awards:
-Albumul britanic al anului – „Psyhodrama” (Dave)
-Cântecul anului – „Someone You Loved” (Lewis Capaldi)
-Artist solo britanic – Stormzy
-Artistă solo britanică – Mabel
-Grup britanic – Foals
-Cel mai bun artist debutant – Lewis Capaldi
-Artist solo internaţional – Tyler, The Creator
-Artistă solo internaţională – Billie Eilish
-Trofeul Rising Star – Celeste
-Producătorul britanic al anului – Fred Again. (agerpres.ro)

JUNO și YUKA își unesc forțele pentru o colaborare neașteptată.
Muzică și Film luni, 26 ianuarie 2026, 15:47

JUNO și YUKA își unesc forțele pentru o colaborare neașteptată.

„Hotel” nu este doar o piesă despre despărțire, ci un manifest al respectului de sine. Versurile conturează dialogul tensionat dintre o...

JUNO și YUKA își unesc forțele pentru o colaborare neașteptată.
INNA începe anul în forță cu o colaborare surpriză alături de Jason Derulo
Muzică și Film duminică, 25 ianuarie 2026, 17:36

INNA începe anul în forță cu o colaborare surpriză alături de Jason Derulo

Fără teasing-uri sau indicii lansate în prealabil, cei doi artiști surprind publicul cu „Complicated”, piesă inclusă pe noul album al lui...

INNA începe anul în forță cu o colaborare surpriză alături de Jason Derulo
Nominalizările la Premiile Oscar 2026. Thriller-ul cu vampiri „Sinners” este marele favorit
Muzică și Film joi, 22 ianuarie 2026, 17:11

Nominalizările la Premiile Oscar 2026. Thriller-ul cu vampiri „Sinners” este marele favorit

Prima categorie importantă la care au fost anunțate nominalizările este Cea mai bună actriță într-un rol secundar: Elle Fanning,...

Nominalizările la Premiile Oscar 2026. Thriller-ul cu vampiri „Sinners” este marele favorit