George Sorescu la ceas aniversar: 88 de ani

Publicat de Cosmin Meca, 23 septembrie 2015, 10:49

Poet, prozator, critic literar, traducător și profesor universitar, George Sorescu s-a născut la 23 septembrie 1927 în satul Bulzești din județul Dolj. Fiu al dinastiei Sorescu, George Sorescu este fratele mai mare al lui Marin Sorescu. Înclinațiile literare le-au împrumutat amândoi de la părinți: mama, Niculina Sorescu, era înzestrată cu darul povestirii, iar tatăl, Ștefan Sorescu, a fost versificator în metru popular.

Îşi începe învăţătura în comuna natală şi face cursul secundar la Bucureşti şi Craiova, la Liceul „Fraţii Buzeşti”, absolvit în 1949. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti, în 1953 îşi începe cariera didactică ca profesor de limba şi literatura română la Liceul „Traian” din Turnu Severin.

Din 1961 se transferă la Facultatea de Filologie a Institutului Pedagogic craiovean, apoi la Universitatea din Craiova, parcurgând toate treptele didactice, până la gradul de profesor. În 1970 îşi susţine teza de doctorat la Universitatea din Bucureşti, cu lucrarea Gheorghe Asachi. Viaţa şi opera,publicată în acelaşi an. Debutează în 1957, cu versuri, la „Oltenia libera”. A publicat poezie, proză, traduceri, studii de istorie literară în „Ramuri”, „Tribuna”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Vatra” etc.

Vocaţia poetică a lui Sorescu îşi găseşte expresia în câteva volume:Întoarcerea Euridicei (1970), Desen sonor (1978), Aripi în timp (1994). În versuri de factură clasică (prin motive, prozodie) sunt convocate mituri şi imagini care definesc universul rustic. „Exilat” de aici, poetul trăieşte cu gândul întors spre locurile de odinioară (în orele tăcerii) şi, nostalgic, îşi simte adeseori „aripile” frânte (Zbor). În cea de-a doua ediţie a volumului Aripi în timp, apărută în 1996, este inclus un nou grupaj de versuri, Cutremur în Arcadia, dedicat lui Marin Sorescu.

Ca istoric literar, preocupat de explorarea docu­mentelor de arhivă, Sorescu realizează mai întâi o monografie consacrată lui Gh. Asachi, solidă şi coerentă, meritorie prin bogăţia informaţiilor şi riguroasa argumentaţie filologică. El descoperă şi valorifică, în 1974, un manuscris inedit al lui Gh. Asachi, La Leucaide d’Alviro Corintio-Dacico, cuprinzând sonete petrarchizante.

Traducerea acestor texte constituie şi un exerciţiu pe care Sorescu îl parcurge cu aplicaţie, reuşind să pună în lumină valenţe poetice ignorate, până în acel moment, ale autorului sonetelor pentru Bianca Milesi. Eseurile care au urmat monografiei despre Asachi sunt marcate, ca orientare tematică, de vocaţia lirică a lui Sorescu: Structuri erotice în poezia romană(1745-1870) (1982) şi Neliniştea esenţelor (1996), ambele premiate de Uniunea Scriitorilor.

După moartea lui Marin Sorescu, Sorescu a pus în circulaţie atât scrierile de tinereţe ale fratelui său: Versuri inedite (2001),Săgeţi postume (2002), Parodii. Fabule. Epigrame (2003), Proză scurtă (2003), pe care le cunoştea din timpul elaborării lor, ca „mentor” recunoscut, cât şi corespondenţă: Marin Sorescu în scrisori de familie (1999).

Dincolo de datele biografice noi şi de informaţia de istorie literară relevată de documente, importante sunt încărcătura sentimentală, expresivitatea comunicării, căldura şi ironia care gradează trăirile, forţa cu care „personajele” – Mama, Marin, George, Nicolae, Ionică şi ceilalţi – se ridică deasupra evenimentelor, cele mai multe îngrijorătoare, dramatice, convertind epistolarul într-un veritabil roman modern.

Opera

• Gh. Asachi. Viaţa şi opera, Bucureşti, 1970;

• Întoarcerea Euridicei, Bucureşti, 1970;

• Desen sonor, Craiova, 1978;

• Structuri erotice în poezia română (1745-1870), Bucureşti, 1982;

• Scriitori români (1830-1870), Craiova, 1991;

• Neodihna vămilor, Craiova, 1993;

• Aripi în timp, Târgu Jiu, 1994; ediţia II, prefaţă de Dumitru Micu, postfaţă de Ovidiu Ghidirmic, Craiova, 1996;

• Neliniştea esenţelor, Târgu Jiu, 1996;

• Colocvii în Grădina Hesperidelor, Craiova, 2002.