Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Gimnastică: Laurențiu Nistor, accidentat la spate, a fost scos cu targa din sala de concurs

Gimnastică: Laurențiu Nistor, accidentat la spate, a fost scos cu targa din sala de concurs

Publicat de Cosmin Meca, 19 aprilie 2017, 14:58

Sportivul Laurențiu Nistor, primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, a suferit, miercuri, o accidentare la spate în urma exercițiului său la bară fixă și a fost scos cu targa din sală de echipa de medici.

La câteva secunde de la începerea exercițiului, Laurențiu Nistor a ratat prinderea barei și a căzut pe burtă la mare distanță de aparat. Rămas nemișcat, sportivul a fost imediat înconjurat reprezentanții staff-ului lotului României și de o echipă de medici. El le-a comunicat acestora că accidentarea a survenit la spate, iar medicii au decis să îi imobilezeze gâtul. Nistor a petrecut câteva minute nemișcat pe saltea, până când medicii l-au scos pe targă, în aplauzele de susținere ale spectatorilor prezenți la Sala Polivalentă.

Accidentarea a survenit chiar în fața președintelui Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, acesta plecând din sală pentru a se interesa de situația sportivului.

Laurențiu Nistor a fost primul român care a intrat în concurs la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Cluj-Napoca, în a doua subdiviziune de calificări. El a încheiat prima rotație la bară fixă și urma să mai concureze și la paralele.

Campionatele Europene de gimnastică artistică se desfășoară în perioada 19-23 aprilie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, la 60 de ani de la precedenta ediție găzduită de România, la startul competiției aliniindu-se 274 de sportivi (168 la masculin și 106 la feminin) din 37 de țări.

România este reprezentată la Europene de 10 sportivi. Lotul feminin este format din Olivia Cîmpian, Ioana Crișan, Larisa Iordache și Cătălina Ponor, iar cel masculin din Marian Drăgulescu, Cristian Bățagă, Vlad Cotuna, Adelin Kotrong, Laurențiu Nistor și Andrei Ursache.

Programul Campionatelor Europene de la Cluj-Napoca este următorul: miercuri — calificări masculin și ceremonia de deschidere (10,00-20,40), joi — calificări feminin (10,00-20,30), vineri — finală individual compus masculin (13,00—15,45), finală individual compus feminin (17,30-19,30), sâmbătă — finale masculin la sol, cal cu mânere, inele și finale feminin la sărituri și paralele (13,30-16,40), duminică — finale masculin la sărituri, paralele, bară și finale feminin la bârnă și sol (13,30-16,40).

La ediția de anul trecut, de la Berna, România a cucerit două medalii de argint la masculin, ambele prin Marian Drăgulescu (sol și sărituri), și două de bronz la feminin, ambele prin Cătălina Ponor (sol și bârnă).
AGERPRES (editor: Marius Țone)

sursa:agerpres.ro

Nadia Comăneci, omagiată în Parlamentul European/50 de ani de la prima notă de 10 din istoria JO
Sport marți, 17 martie 2026, 17:43

Nadia Comăneci, omagiată în Parlamentul European/50 de ani de la prima notă de 10 din istoria JO

Marea campioană a afirmat că participarea la conferinţa ‘European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On’ a...

Nadia Comăneci, omagiată în Parlamentul European/50 de ani de la prima notă de 10 din istoria JO
Gică Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei Farul Constanța
Sport luni, 16 martie 2026, 17:06

Gică Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei Farul Constanța

Clubul Farul Constanța a anunțat, astăzi, că Gheorghe Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al grupării, într-o schimbare decisă și...

Gică Popescu preia pachetul majoritar de acțiuni al echipei Farul Constanța
Țiriac Open revine la București/ Premii de peste 600.000 de euro
Sport luni, 9 martie 2026, 17:02

Țiriac Open revine la București/ Premii de peste 600.000 de euro

Printre capetele de afiș se află italianul Flavio Cobolli, campionul en titre al turneului și numărul 15 mondial, deținător al trei titluri...

Țiriac Open revine la București/ Premii de peste 600.000 de euro
Handbal feminin: în Liga Florilor SCM Craiova întâlnește CSM București
Sport luni, 9 martie 2026, 11:17

Handbal feminin: în Liga Florilor SCM Craiova întâlnește CSM București

În etapa a 17-a a Ligii Florilor la handbal feminin, SCM Craiova întâlnește pe 12 martie, de la ora 15.00, în Polivalentă din Bănie, CSM...

Handbal feminin: în Liga Florilor SCM Craiova întâlnește CSM București
Sport joi, 5 martie 2026, 08:57

Universitatea Craiova, în semifinalele Cupei României după victoria cu CFR Cluj

Universitatea Craiova își continuă drumul spre event, după ce s-a calificat aseară în semifinalele Cupei României. Trupa din Bănie a...

Universitatea Craiova, în semifinalele Cupei României după victoria cu CFR Cluj