Gorj: La Scoarța se va desfășura Concursul Interjudețean de Interpretare Vocală și Instrumentală „Plaiuri Gorjenești” – Ediția a XII-a
Publicat de Puiu Vulea, 31 martie 2026, 16:46
Căminul Cultural „Pompiliu Marcea” din comuna Scoarța, județul Gorj, va găzdui miercuri, 4 aprilie, cea de-a XII-a ediție a Concursului Interjudețean de Interpretare Vocală și Instrumentală „Plaiuri Gorjenești”, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în parteneriat cu Școala Gimnazială Scoarța, Primăria Comunei Scoarța, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Universitatea din Craiova – Facultatea de Litere – Departamentul Arte și Media și Inspectoratul Școlar Județean Dolj.
Concursul își propune să aducă într-un cadru competitiv elevi cu reale aptitudini muzicale, oferindu-le oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de interpretare și de a-și perfecționa prezența scenică și reprezintă o formă de recunoaștere a muncii susținute atât de elevi, cât și de cadrele didactice îndrumătoare și
Prin această inițiativă, organizatorii urmăresc să ofere participanților o platformă autentică de exprimare artistică, dar și un prilej de întâlnire, socializare și schimb de experiență între elevi, profesori și părinți.
Ajuns la cea de-a XII-a ediție, concursul „Plaiuri Gorjenești” a devenit un reper important în promovarea talentului artistic în rândul elevilor, contribuind la valorificarea tradițiilor muzicale și la stimularea excelenței în educația artistică.
Organizatorii invită publicul să susțină tinerii artiști și să se bucure de un eveniment dedicat pasiunii pentru muzică și cultură.