ÎCCJ/Protest împotriva şefei Instanţei supreme, organizat de asociațiile civice
Secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii susţine că protestul organizat, astăzi, de mai multe asociaţii civice împotriva şefei Instanţei supreme, Lia Savonea, constituie ”o escaladare fără precedent a campaniei împotriva sistemului judiciar”.
Publicat de Lica Simona, 14 noiembrie 2025, 14:00
”CSM a atras atenţia, în repetate rânduri, asupra amplificării atitudinilor publice ostile faţă de magistraţi, care au potenţialul de a afecta încrederea publică în justiţie şi de a leza independenţa acesteia, cu atât mai mult cu cât sunt iniţiate şi orchestrate de factorul politic. De dată recentă, ţinta predilectă a acestor acţiuni iresponsabile a devenit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, mai multe dintre deciziile pronunţate de instanţa supremă fiind folosite ca prilej al unor aşa-zise dezbateri, în cadrul cărora sunt propagate informaţii false sau denaturate, astfel încât să genereze în societate o reacţie emoţională puternică împotriva sistemului judiciar. În acest context, demersul de contestare publică a preşedintelui ÎCCJ şi a judecătorilor instanţei supreme, anunţat de mai multe organizaţii nonguvernamentale, constituie o escaladare, fără precedent, a campaniei împotriva sistemului judiciar, incompatibilă cu independenţa justiţiei şi cu rolul fundamental al acesteia în statul de drept”, se arată într-un comunicat de presă al CSM, remis AGERPRES.
În opinia magistraţilor de la CSM, efectul acţiunilor publice vizând autoritatea judecătorească depăşeşte ‘cu mult’ limitele unor ‘pretinse’ critici constructive şi dobândeşte caracterul ‘unor presiuni fără precedent’ la adresa justiţiei.
Potrivit CSM, ar fi vorba despre ‘acţiuni publice denigratoare, care manipulează societatea împotriva justiţiei’.
”În aceste condiţii, Consiliul Superior al Magistraturii îşi exprimă susţinerea deplină faţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât afectarea independenţei acesteia, prin acţiunile publice denigratoare, care manipulează societatea împotriva justiţiei şi subminează statul de drept, vulnerabilizează major puterea judecătorească, până la limita în care nu-şi mai poate îndeplini menirea constituţională, aceea de a garanta funcţionarea societăţii democratice, în respect deplin faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”, a mai transmis CSM.
În legătură cu deciziile instanţei supreme, prin care au fost eliberate din închisoare persoane condamnate pentru corupţie, prin aplicarea prescripţiei, CSM dă vina pe Parlament şi clasa politică, pentru că nu au modificat legile în acord cu hotărârile Curţii Constituţionale.
Mai multe organizaţii civice, printre care Corupţia Ucide, Rezistenţa şi Declic, organizează, astăzi, 14 noiembrie, de la ora 18.30, în faţa sediului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, un protest împotriva şefei Instanţei supreme, Lia Savonea.
Organizaţiile reproşează că, de când Lia Savonea a devenit preşedintele ÎCCJ, judecătorii de la această instanţă au luat mai multe decizii, prin care au fost eliberate mai multe persoane importante, condamnate pentru corupţie.
sursa: Agerpres
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.