Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Începe Postul Sfinților Petru și Pavel

Timp de rugăciune și curățire sufletească

Începe Postul Sfinților Petru și Pavel

Publicat de Alin Cîrțînă, 15 iunie 2025, 15:14

Duminică, 15 iunie, credincioșii ortodocși marchează Lăsatul secului, momentul care precede începutul uneia dintre cele patru mari perioade de post ale Bisericii OrtodoxePostul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Începând de luni, 16 iunie, și până sâmbătă, 28 iunie, creștinii sunt chemați la o perioadă de postire, rugăciune și reflecție duhovnicească, în pregătirea marii sărbători din 29 iunie, când sunt cinstiți Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante figuri ale creștinătății.

Deși mai puțin aspru decât Postul Paștelui, Postul Sfinților Petru și Pavel păstrează aceleași îndemnuri fundamentale: înfrânare trupească și sufletească, fapte de milostenie, renunțare la excese și apropiere de Dumnezeu prin rugăciune sinceră. În această perioadă, sunt interzise cununiile, petrecerile și consumul de carne, lactate și ouă, cu dezlegări la pește în anumite zile, potrivit calendarului bisericesc.

Postul nu este doar un efort alimentar, ci o călătorie spirituală, în care credincioșii își pot întări credința și trăirea creștină, urmând exemplul de dăruire și jertfă al celor doi mari apostoli.

Să întâmpinăm această perioadă cu gând curat, liniște în suflet și dorința de a ne apropia mai mult de lumină și adevăr.

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
National miercuri, 18 martie 2026, 11:01

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute

Un remorcher, nava „Astana”, s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre portuare, cel mai probabil în...

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
National marți, 17 martie 2026, 22:27

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetele Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de...

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procurer-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 18:04

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA

Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru numirea actualului șef al DNA Pitești, Marius Ionel...

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA
Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
National vineri, 13 martie 2026, 10:23

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani

Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la...

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani