Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Italia, în zona ”roşie”, de Paștele catolic

Italia, în zona ”roşie”, de Paștele catolic

Publicat de Lica Simona, 30 martie 2021, 17:38

Italia va impune o carantină obligatorie, de cinci zile, pentru toate persoanele care sosesc din celelalte ţări ale Uniunii Europene, inclusiv pentru călătorii care revin pe teritoriul italian, au anunţat, astăzi, surse din Ministerul Sănătăţii italian, transmit Reuters şi AFP.

Orice călător provenind din Uniunea Europeană va trebui să efectueze un test, pentru depistarea COVID-19, înaintea plecării, să respecte o carantină de cinci zile, apoi să efectueze un nou test, la finalul acestei perioade, o măsură aflată deja în vigoare pentru ţările din afara uniunii, scrie Agerpres.

Această măsură ”se aplică tuturor celor care pleacă şi sosesc” în peninsulă, inclusiv cetăţenilor italieni, a precizat un reprezentant al Ministerului Sănătăţii.

În schimb, data intrării în vigoare a acestei noi restricţii nu este deocamdată cunoscută, în contextul în care minivacanţa de Paştele catolic, care începe sâmbătă şi se încheie luni, este, în mod tradiţional, utilizată de turiştii străini pentru a se deplasa în Italia.

În Italia, sunt deja în vigoare restricţii severe, pentru a limita răspândirea coronavirusului, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor, limitarea deplasării etc.

Întreaga peninsulă va fi clasificată în zona ”roşie” (risc de contagiune ridicat şi restricţii maximale), pentru weekendul de Paşte.

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani
National vineri, 13 martie 2026, 10:23

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani

Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la...

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani
National vineri, 13 martie 2026, 09:23

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”

Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Muncii să găsească soluţii pentru corectarea vulnerabilităţilor descoperite în funcţionarea unor...

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”
National vineri, 13 martie 2026, 08:34

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București

Ministerul Afacerilor Externe anunță că vineri, 13 martie 2026, au fost repatriați 96 de cetățeni români, dintre care 21 de minori, 1 infant...

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
National joi, 12 martie 2026, 16:23

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic

‘Trebuie să realizăm proiecte energetice, cât de repede posibil. Este important pentru noi şi pentru întreaga Europă’, a spus el...

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic
National joi, 12 martie 2026, 16:18

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

‘Domnule preşedinte, dragă Vladimir, mulţumesc pentru vizita pe care ne-o faceţi şi, mai ales, mulţumim dumneavoastră şi poporului...

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală