Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Joe Biden, cea mai în vârstă persoană, aleasă în funcţia de preşedinte al Statelor Unite

Joe Biden, cea mai în vârstă persoană, aleasă în funcţia de preşedinte al Statelor Unite

Publicat de Lica Simona, 8 noiembrie 2020, 11:22

În vârstă de 78 de ani, Joe Biden este cea mai în vârstă persoană, aleasă în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, dar şi candidatul cu cel mai mare număr de voturi primite vreodată. Biden are o vastă experienţă politică, el fiind, timp de 36 de ani, senator şi, 8 ani, vicepreşedinte al Statelor Unite.

Funeralii Beau Biden, 2015

Viaţa lui Biden a fost marcată şi de tragedii personale – moartea primei soţii şi a fiicei sale într-un accident, în 1972, apoi decesul fiului său mai mare, Beau, la doar 46 de ani, în 2015. Beau era considerat o tânără speranţă a Partidului Democrat, fiind apropiat de o altă politiciană în ascensiune, pe care, ulterior, tatăl său a ales-o pentru funcţia de vice-preşedinte: Kamala Harris.

Kamala Harris

Aceasta va fi prima femeie, dar şi prima americancă de origine indiană, care ocupă o funcţie atât de înaltă, în administraţia de la Washington.

Reacții la victoria lui Joe Biden

Prioritatea lui Joe Biden, în plan intern, va fi combaterea pandemiei de coronavirus, în condiţiile în care Statele Unite sunt ţara cu cel mai mare număr de îmbolnăviri şi decese. În plan extern, Biden intenţionează să readucă Statele Unite în Acordul de la Paris, privind combaterea schimbărilor climatice, dar şi să refacă relaţiile cu partenerii tradiţionali, marcate de asperităţi, din cauza stilului mai abrupt al actualului preşedinte. De altfel, unii dintre liderii care au fost ţinta comentariilor lui Donald Trump, de-a lungul timpului, s-au grăbit să îl felicite pe Joe Biden, imediat ce victoria acestuia a devenit clară. Printre ei, cancelarul german, Angela Merkel, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul canadian, Justin Trudeau. Biden a fost felicitat şi de un lider cu care Trump a avut o relaţie mai apropiată, premierul britanic Boris Johnson. Nu au fost, însă, reacţii din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu, al Arabiei Saudite sau a premierului ungar, Viktor Orban, care l-a susţinut în campanie pe Donald Trump, transmite Reuters, care observă că nici Kremlinul nu a comentat, încă, rezultatul alegerilor din Statele Unite.

Maia Sandu a cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
International marți, 27 ianuarie 2026, 17:09

Maia Sandu a cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a cerut marți Uniunii Europene să accelereze procesul de aderare a țării sale la structurile blocului...

Maia Sandu a cerut accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Mark Rutte afirmă că Europa nu se poate apăra fără Statele Unite
International luni, 26 ianuarie 2026, 20:25

Mark Rutte afirmă că Europa nu se poate apăra fără Statele Unite

Europa nu se poate apăra singură fără ajutorul Statelor Unite, a declarat luni, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, în...

Mark Rutte afirmă că Europa nu se poate apăra fără Statele Unite
SUA se confruntă cu una dintre cele mai dure ierni din ultimii ani
International luni, 26 ianuarie 2026, 10:08

SUA se confruntă cu una dintre cele mai dure ierni din ultimii ani

Cel puțin șapte persoane au murit în Statele Unite ale Americii în urma unei furtuni de iarnă deosebit de severe, care a adus ninsori abundente,...

SUA se confruntă cu una dintre cele mai dure ierni din ultimii ani
Madeira introduce reguli mai stricte pentru accesul pe traseele montane, pe fondul creșterii numărului de turiști
International sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 17:12

Madeira introduce reguli mai stricte pentru accesul pe traseele montane, pe fondul creșterii numărului de turiști

Madeira, una dintre cele mai populare destinații europene pentru drumeții, a introdus reguli mai stricte pentru accesul pe traseele sale montane,...

Madeira introduce reguli mai stricte pentru accesul pe traseele montane, pe fondul creșterii numărului de turiști
International joi, 22 ianuarie 2026, 14:13

Donald Trump şi-a lansat, oficial, la Davos, Consiliul pentru Pace

Trump a semnat carta constitutivă a Consiliului pentru Pace, într-o ceremonie desfăşurată cu ocazia prezenţei la Forumul Economic Mondial de la...

Donald Trump şi-a lansat, oficial, la Davos, Consiliul pentru Pace
International joi, 22 ianuarie 2026, 13:31

Zelenski a ajuns la Davos, unde se întâlnește cu Trump

”Preşedintele Ucrainei a sosit în Elveţia pentru a participa la Forumul Economic Mondial şi pentru a se întâlni cu preşedintele Trump”, a...

Zelenski a ajuns la Davos, unde se întâlnește cu Trump
International joi, 22 ianuarie 2026, 09:43

Europarlamentarii au blocat Acordul comercial UE-Mercosur

Acordul comercial al UE cu țările blocului Mercosur a fost blocat prin votul de miercuri,  21 ianuarie, al europarlamentarilor. Aceștia au...

Europarlamentarii au blocat Acordul comercial UE-Mercosur
International joi, 22 ianuarie 2026, 08:19

Mark Rutte nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul discuțiilor cu Donald Trump despre Groenlanda

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul discuțiilor de miercuri despre Groenlanda cu...

Mark Rutte nu a propus niciun compromis privind suveranitatea în timpul discuțiilor cu Donald Trump despre Groenlanda