Legenda Craiovei
Publicat de Cosmin Meca, 30 octombrie 2014, 06:47 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:34
De mult, tare de mult, prin locurile astea trăia un om bogat și puternic, un Crai. Craiul Iov. Deși era bogat și avea un castel mare și frumos, era nefericit pentru că nu avea copii. Spre bătrânețe nevasta lui i-a dăruit o fată . A fost atât de bucuros încât a uitat să dea celor trei ursitori ceea ce tradiția cerea. Două dintre ursitori nu s-au supărat, dar a treia tare s-a mâniat și a aruncat un blestem cumplit. Castelul Craiului Iov să se năruie când fata lui va părăsi castelul.
Craiul Iov a aflat de blestemul care s-a abătut asupra lui și nu o lăsa pe fată să iasă din castel. Oamenii din jur veneau adesea la castelul Craiului Iov unde găseau la frumoasa și buna lui copilă o vorbă bună, o alinare a durerilor.
Vestea despre frumusețea și bunătatea fiicei Craiului Iov s-a răspândit peste mări și țări așa că, la vremea măritișului, au început să curgă flăcăi să o pețească. Numai că tatăl său, Craiul Iov, nu-i lăsa să ajungă la fiica lui. Unul dintre flăcăi, a pândit-o pe fată până a ieșit la fereastra castelului și s-au înțeles să fugă în lume.
Zis și făcut!
La miezul nopții, fata, îmbrăcată în rochie de mireasă, cu un buchet de flori în mână, a ieșit la poarta castelului unde o aștepta flăcăul călare pe un cal falnic. Doar ce s-a închis poarta castelului și s-a pornit o furtună cum nu s-a mai pomenit. Câteva clipe au trecut și castelul Craiului Iov a fost acoperit de ape.
A doua zi, oamenii din jur au venit, ca de obicei, la castel. În locul lui au găsit un lac, iar pe luciul liniștit al apei plutea vălul de mireasă al fetei.
În amintirea bunătății și frumuseței fetei, oamenii au numit lacul Craiovița, iar așezării de lîngă lac i-au zis Craiova.
Gheorghe Manolea
