Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Licuricii luminează Oltenia: festivalul naturii revine la Horezu

Într-un cadru nou, dar cu același spirit autentic, Festivalul licuricilor îi invită pe iubitorii de natură, mari și mici, să descopere frumusețea regiunii Oltenia de sub munte și să se lase fermecați de dansul luminii naturale. Evenimentul aduce ateliere de creație, drumeții și experiențe unice în mijlocul biodiversității, într-un demers ce susține candidatura zonei la statutul de geoparc UNESCO.

Licuricii luminează Oltenia: festivalul naturii revine la Horezu

Publicat de Cosmin Meca, 2 iulie 2025, 09:31

În județul Vâlcea, iubitorii de natură, mici și mari, sunt așteptați la începutul lunii iulie la o nouă ediție a Festivalului Licuricilor, un eveniment organizat de Asociația Kogayon, atât pentru promovarea regiunii Oltenia de sub munte ca geoparc aspirant UNESCO, cât și a biodiversității din zonă.

Organizatorii au precizat că ediția aceasta, a patra, se va desfășura într-un nou decor, la Horezu, participanții urmând însă să se bucure în continuare de experiențe autentice în natură, în cadrul atelierelor de creație și al drumețiilor pregătite, care au ca punct central licuricii. Cea de-a patra ediție a Festivalului Licuricilor se va desfășura în perioada 3–6 iulie.

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO
Regional miercuri, 18 martie 2026, 10:29

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO

Doi tineri fotbaliști de la CSM Slatina au fost convocați la echipele naționale ale României, urmând să participe la turnee de calificare la...

Doi jucători de la CSM Slatina, convocați la naționalele României pentru calificările EURO
Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova
Regional miercuri, 18 martie 2026, 10:06

Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova

Licitația pentru unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură urbană din Craiova a atras interesul mai multor constructori. Nu mai puțin...

Bătălie între constructori pentru un proiect de peste 157 de milioane de lei în Craiova
Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:52

Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin

Au fost aprobate acordurile de parteneriat între Consiliile Județene Dolj, Mehedinți și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii...

Drum expres între Craiova și Calafat, extins până la Drobeta Turnu Severin
Trei școli din Tismana vor fi renovate
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:32

Trei școli din Tismana vor fi renovate

Trei unități de învățământ din orașul gorjean Tismana urmează să beneficieze de o renovare integrată, care include atât consolidarea...

Trei școli din Tismana vor fi renovate
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:21

Reduceri de posturi la Primăria Târgu Jiu

Cele mai multe posturi care vor dispărea la Primăria Târgu Jiu sunt vacante, a anunțat primarul Marcel Romanescu. Acesta a precizat, însă, că...

Reduceri de posturi la Primăria Târgu Jiu
Regional miercuri, 18 martie 2026, 09:09

Corabia investește în mobilitate modernă: trotuare noi și transport nepoluant

La Corabia au fost demarate lucrările la trotuarele de pe străzile Traian, Carpați și Dumitru Buzdun. Investițiile sunt prevăzute în cadrul...

Corabia investește în mobilitate modernă: trotuare noi și transport nepoluant
Regional miercuri, 18 martie 2026, 08:56

Condiții mai bune pentru nou-născuți la Slatina

Vești bune pentru mamele și nou-născuții din Olt. Spitalul Județean de Urgență din Slatina face un pas important în îmbunătățirea...

Condiții mai bune pentru nou-născuți la Slatina
Regional marți, 17 martie 2026, 17:23

Gorj: Sute de mineri protestează la Târgu Jiu, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia

Oamenii strigă ‘Minerii şi ţara şi-au pierdut răbdarea’, ‘Jos Plaveti (preşedintele Directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti...

Gorj: Sute de mineri protestează la Târgu Jiu, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia