Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Limitări la angajare

Limitări la angajare

Publicat de Cosmin Meca, 26 noiembrie 2016, 08:58

Din 2017, PFA vor putea avea cel mult trei angajaţi.

De la mijlocul lunii ianuarie, persoanele fizice autorizate (PFA) şi întreprinderile individuale (II) vor avea limitări la angajare, astfel că cele dintâi vor putea angaja cel mult trei persoane, în timp ce II vor putea încadra în muncă până la opt salariaţi.

Prin urmare, o PFA care are în prezent mai mult de trei angajați va fi nevoită să concedieze, procedură care comportă însă anumite riscuri. În acelaşi timp, există și varianta radierii PFA şi reorganizarea afacerii în alte forme juridice, mai permisive din punct de vedere al angajărilor.

Limitarea numărului de angajaţi la trei persoane (în cazul PFA), respectiv opt persoane(în cazul II) este inclusă în Legea nr. 182/2016, un act normativ publicat pe 19 octombrie în Monitorul Oficial şi ale cărui prevederi se vor aplica în termen de 90 de zile de la apariţie, adică din 17 ianuarie 2017.

Prin urmare, data de 17 ianuarie va reprezenta momentul de la care va trebui respectată prevederea amintită, în condiţiile în care documentul nu stabileşte un termen ulterior de intrare în vigoare a acestei dispoziţii.

PFA poate desfășura activitățile pentru care este autorizată, singură sau împreună cu cel mult 3 persoane, angajate de aceasta, în calitate de angajator, cu contract individual de muncă, încheiat și înregistrat în condițiile legii”, stipulează noua lege, astfel că PFA-uri existente care au mai mult de trei salariaţi sunt forțate să se conformeze.

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua
National vineri, 13 martie 2026, 10:23

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani

Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la...

Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani
National vineri, 13 martie 2026, 09:23

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”

Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Muncii să găsească soluţii pentru corectarea vulnerabilităţilor descoperite în funcţionarea unor...

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”
National vineri, 13 martie 2026, 08:34

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București

Ministerul Afacerilor Externe anunță că vineri, 13 martie 2026, au fost repatriați 96 de cetățeni români, dintre care 21 de minori, 1 infant...

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
National joi, 12 martie 2026, 16:23

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic

‘Trebuie să realizăm proiecte energetice, cât de repede posibil. Este important pentru noi şi pentru întreaga Europă’, a spus el...

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic