Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

MAE atentioneaza romanii care calatoresc in Grecia, Bulgaria sau Croatia

MAE atentioneaza romanii care calatoresc in Grecia, Bulgaria sau Croatia

Publicat de Cosmin Meca, 28 aprilie 2016, 09:45

               MAE a emis mai multe atenţionări pentru românii care vor ca în perioada următoare să ajungă în Grecia, Bulgaria sau Croaţia. În Grecia, de sâmbătă, de la ora 18:00, până luni la ora 10:00, organizaţia Lucrătorilor Feroviari va fi în grevă, astfel că în această perioadă circulaţia trenurilor şi a mijloacelor de transport feroviar suburban va fi întreruptă. În Croaţia, din cauza sărbătorilor pascale şi a controalelor vamale amănunţite declanşate la începutul crizei migranţilor, este posibil ca timpul de aşteptare la frontieră să crească. Sunt vizate în special punctele de trecere dintre Croaţia şi Slovenia sau Croaţia şi Serbia, iar în Bulgaria vor intra în vigoare o serie de restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu o masă mai mare de 12 tone, inclusiv remorci şi semiremorci.
Potrivit unui comunicat, aceste maşini nu vor putea circula pe mai multe sectoare de drumuri naţionale, astăzi, între orele 16:00 şi 20:00, iar pe 2, 5 şi 8 mai între orele 14:00 şi 20:00. Românii care călătoresc în străinătate sunt sfătuiţi să acceseze pagina de internet a MAE şi să folosească aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, pentru a primi informaţii şi sfaturi de călătorie.

Legea bugetului de stat - programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
National miercuri, 18 martie 2026, 14:51

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit

Controverse au apărut şi la dezbaterea bugetului alocat Ministerului Muncii, la votul asupra amendamentului PSD, referitor la acordarea de ajutoare...

Legea bugetului de stat – programată să intre astăzi în dezbaterile din plenul reunit
Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
National miercuri, 18 martie 2026, 11:01

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute

Un remorcher, nava „Astana”, s-a scufundat în Portul Midia, Dana 1. Incidentul s-a produs în timpul unei manevre portuare, cel mai probabil în...

Tragedie în Portul Midia: un remorcher s-a scufundat, patru persoane dispărute
Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
National marți, 17 martie 2026, 22:27

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026

Comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe au aprobat, marți, bugetele Societății Române de Radiodifuziune și ale Societății Române de...

Parlamentul aprobă bugetele SRR și SRTv pentru 2026
CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procurer-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 18:04

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA

Secția pentru procurori a Consilului Superior al Magistraturii a dat aviz pozitiv pentru numirea actualului șef al DNA Pitești, Marius Ionel...

CSM/Aviz pozitiv pentru numirea lui Marius Ionel Ștefan în funcția de procuror-șef adjunct al DNA
National marți, 17 martie 2026, 11:04

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural

Radio România Cultural anunță nominalizările pentru ediția a XXV-a a Galei Premiilor Radio România Cultural, eveniment dedicat recunoașterii...

Nominalizările pentru Gala Premiilor Radio România Cultural
National marți, 17 martie 2026, 08:43

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană

La primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de...

Atacuri cu drone în apropierea graniței României. Două F-16 au decolat din Baza 86 Aeriană
National luni, 16 martie 2026, 08:15

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială

Declarația lui Ilie Bolojan face parte dintr-un proiect de lege pregătit de Guvern care vizează limitarea cumulului pensiei cu salariul la stat,...

Ilie Bolojan: cumulul pensiei cu salariul va fi posibil doar cu renunțarea la 85% din pensia specială
National vineri, 13 martie 2026, 14:41

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua

Este a șaptea lună la rând, în care România înregistrează o rată anuală a inflației de peste 9%. În categoria de alimente, cele mai mari...

INS: Rata anuală a inflației a scăzut la 9,3%, în luna februarie. Cel mai mult s-au scumpit energia electrică și cafeaua