Manualele de liceu vor fi folosite timp de 8 ani
Publicat de Puiu Vulea, 13 martie 2026, 10:23
Manualele de liceu pot fi folosite timp de 8 ani pentru că programele școlare sunt stabile, susține Ministerul Educației într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro.
Potrivit sursei citate, în răspunsul trimis redacției Edupedu.ro, ministerul confirmă că acordurile-cadru pentru manualele de liceu vor fi atribuite pe o perioadă de 8 ani, deși metodologia adoptată prin Ordinul de ministru nr. 3.333/2026 prevede că durata acordurilor-cadru pentru manuale poate depăși perioada standard de 4 ani doar în anumite situații justificate.
Explicațiile ministerului se bazează în principal pe corelarea duratei manualelor cu durata programelor școlare pentru liceu. „Programele școlare pentru liceu sunt concepute să fie stabile pe parcursul unui ciclu de învățământ de 8 ani, deci manualul școlar rămâne valid din punct de vedere curricular și pedagogic”, scrie în răspunsul transmis Edupedu.