Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Medicii cardiologi cer ca legea antifumat să rămână în forma actuală

Medicii cardiologi cer ca legea antifumat să rămână în forma actuală

Publicat de Cosmin Meca, 19 iunie 2016, 09:37

Preşedintele Societăţii de Cardiologie, doctor Gabriel Tatu-Chiţoiu, susţine că amendamentele care au fost aprobate în Senat anulează legea antifumat prin redefinirea spaţiului public închis. El spune că modificarea legii creează premise pentru fumatul excesiv în cazul fumătorilor şi pentru fumatul pasiv în cazul nefumătorilor,
Gabriel Tatu-Chiţoiu: Există şi fumatul inconştient, pe care nu-l ştie toată lumea.

Oamenii spun: eu fumez pe balcon, am copil mic şi nu vreau ca să-l contaminez. Cu totul fals. Că se întoarce de pe balcon, resturile care sunt pe hainele lui, pe mâinile lui se depun prin casă şi de acolo se emană încet-încet ani de zile. Este clar dovedit şi avem date ştiinţifice care arată că într-un bloc de garsoniere, spre exemplu, dacă sunt două garsoniere în care se fumează, toate garsonierele de pe etajul respectiv sunt contaminate. Iar riscul nefumătorilor care lucrează în instituţii, alături de fumători şi la care fumătorii fumează în afara instituţiei, deci – atenţie! – fumătorii fumează în afara instituţiei, dar se întorc în colectiv, riscul nefumătorilor din colectiv respectiv de a face un cancer este cu 30% mai mare decât al celor care lucrează în colective complet fără nefumători.

Datele statistice arată că, din cauza fumatului, în România mor zilnic 115 oameni, iar 90% din cancerele pulmonare au drept cauză fumatul.

Ilie Bolojan
National vineri, 13 martie 2026, 09:23

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”

Premierul Ilie Bolojan a cerut Ministerului Muncii să găsească soluţii pentru corectarea vulnerabilităţilor descoperite în funcţionarea unor...

Ilie Bolojan: autorităţile nu mai pot continua să direcţioneze bani publici către mecanisme de tip „suveică”
Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
National vineri, 13 martie 2026, 08:34

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București

Ministerul Afacerilor Externe anunță că vineri, 13 martie 2026, au fost repatriați 96 de cetățeni români, dintre care 21 de minori, 1 infant...

Alți 96 de cetățeni români au revenit în țară pe ruta Muscat – București
Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic
National joi, 12 martie 2026, 16:23

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic

‘Trebuie să realizăm proiecte energetice, cât de repede posibil. Este important pentru noi şi pentru întreaga Europă’, a spus el...

Volodimir Zelenski: România şi Ucraina au potenţial de colaborare în domeniul energetic
Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
National joi, 12 martie 2026, 16:18

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală

‘Domnule preşedinte, dragă Vladimir, mulţumesc pentru vizita pe care ne-o faceţi şi, mai ales, mulţumim dumneavoastră şi poporului...

Nicuşor Dan: Semnarea declaraţiei de parteneriat strategic între România şi Ucraina, moment important în relaţia bilaterală
National joi, 12 martie 2026, 15:56

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski susțin acum declarații de presă

Declarațiile de presă au loc la finalul întrevederii de la Palatul Cotroceni, în care cei doi președinți au semnat documentele necesare, astfel...

Nicușor Dan și Volodimir Zelenski susțin acum declarații de presă
National joi, 12 martie 2026, 15:50

”Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural

Seria este realizată de Roxana Păsculescu, cu prilejul împlinirii a 195 de ani de la nașterea artistului. În dialog cu istorici de artă și...

”Aman. Pur și simplu” la Radio România Cultural
National joi, 12 martie 2026, 13:38

Volodimir Zelenski, primit de Nicușor Dan, la Cotroceni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află, astăzi, în vizită oficială în România. La ora 13.30, este primit de președintele...

Volodimir Zelenski, primit de Nicușor Dan, la Cotroceni
National joi, 12 martie 2026, 11:10

A murit Iulian Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf

Iulian Mugurel Vrabete, unul dintre cei mai apreciați basiști ai scenei rock autohtone și membru important al trupei Holograf, a încetat din...

A murit Iulian Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf