Mehedinți: Se închide Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Gura Văii
Publicat de Puiu Vulea, 30 ianuarie 2026, 16:10
Vineri, 30 ianuarie, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Mehedinți, a fost aprobat proiectul care vizează închiderea Centrului de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Gura Văii.
„Nu facem altceva decât să punem în aplicare Legea Nr. 7/2023, privind susținerea procesului de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități și aplicarea unor măsuri de accelerare a acestuia și de prevenire a instituționalizării.
Această inițiativă face parte din Strategia UE privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2021-2030 și sprijină aplicarea art. 19 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități”,a declarat președintele CJ Mehedinți, Aladin Georgescu.
În aceste condiții, o parte din cei 17 beneficiari ai Centrului de la Gura Văii vor merge în familii, iar alții vor fi direcționați în alte centre ale DGASPC Mehedinți.
„Odată cu încheierea unității, personalul va fi, de asemenea, repartizat la alte centre ale DGASPC Mehedinți pentru că obiectivul nu este acela de a lăsa oamenii fără locuri de muncă”, a precizat Aladin Georgescu.